PresaSM Știri din Satu Mare

Top Menu

  • Contact

Main Menu

  • Acasă
  • Locale
  • Nationale
  • Anchete
  • Reportaje
  • Politica
  • Life
  • Editorial
  • Contact
  • Contact

logo

PresaSM Știri din Satu Mare

  • Acasă
  • Locale
  • Nationale
  • Anchete
  • Reportaje
  • Politica
  • Life
  • Editorial
  • Contact


Locale
Home›Locale›FOTO. Migranți opriți cu focuri de armă în județul Satu Mare. Călăuzele, trei bucureșteni

FOTO. Migranți opriți cu focuri de armă în județul Satu Mare. Călăuzele, trei bucureșteni

By PresaSM
august 28, 2020
1245
0
Migranți opriți cu focuri de armă

Migranți opriți cu focuri de armă în zona Urziceni. Poliţiştii de frontieră sătmăreni au depistat, în trei autoturisme conduse de trei cetățeni români, patru bărbaţi din Siria, care urmau să fie sprijiniţi de cei trei şoferi în încercarea lor de a trece ilegal graniţa în Ungaria, cu intenția de a ajunge în state din vestul Europei.

Ieri, 27 august, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Carei, județul Satu Mare, au desfășurat o acțiune pe linia combaterii migrației ilegale în zona de competență.

Astfel, în jurul orei 02.30, au oprit pentru control, pe comunicația Urziceni – Urziceni Pădure, trei autoturisme, toate înmatriculate în România, conduse de trei cetățeni români.

În momentul în care autoturismele au fost oprite, din interior au ieșit mai multe persoane și au fugit spre frontieră. Persoanele în cauză au fost somate să se oprească, însă acestea au ignorat somațiile, fapt pentru care s-a tras un foc de avertisment în plan vertical, conform prevederilor legale, explică polițiștii de frontieră sătmăreni.

Migranți opriți cu focuri de armă. Călăuzele, trei bărbați din Capitală

Migranți opriți cu focuri de armă

În urma acțiunii, s-a reușit reținerea a patru persoane, care au fost conduse, împreună cu şoferii autoturismelor şi cele trei vehicule, la sediul Poliției de Frontieră, în vederea continuării cercetărilor.

„În cadrul verificărilor preliminare, s-a stabilit faptul că cele patru persoane reţinute sunt cetățeni sirieni, cu vârste între 23 și 56 de ani, iar șoferii sunt cetățeni români şi au vârste cuprinse între 21 și 36 de ani, toți trei având domiciliul în București. Totodată, s-a stabilit că românii erau călăuzele celor patru cetățeni sirieni, intenţionând să-i ajute pe aceştia să treacă ilegal frontieră în Ungaria, pentru a ajunge în state din vestul Europei”, precizează cei de la ITPF Sighet.

sursa: Comunicat de Presă ITPF Sighetu Marmației

În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Satu Mare, cu privire la săvârşirea infracţiunii de tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat pentru cetățenii sirieni.

De asemenea, cei trei conducători auto din București sunt cercetaţi pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de migranți, urmând ca la finalizare să fie luate măsurile legale ce se impun.









TagsmigranțiPoliția de Frontieră
Previous Article

FOTOGALERIE. Un vârstnic s-a răsturnat cu mașina ...

Next Article

COVID-19 Satu Mare: Cinci cazuri noi în ...


ARTICOLE SIMILARE

  • Locale

    FOTOGALERIE. Mașini de zeci de mii de euro confisate dintr-o lovitură la Vama Petea

    martie 13, 2021
    By PresaSM
  • Locale

    Hoț de bijuterii, prins în timp ce încerca să fugă din țară! Reținut în Satu Mare

    februarie 16, 2022
    By PresaSM
  • LocaleTop News

    FOTO/VIDEO. Prefectul Roca: ”Suntem pregătiți să preluăm refugiați. Sătmărenii să stea liniștiți”

    februarie 24, 2022
    By PresaSM
  • Locale

    Metodele ilegale prin care bărbații din Ucraina ajung în județul Satu Mare

    martie 24, 2022
    By PresaSM
  • Locale

    FOTOGALERIE. Gelu a venit acasă de Crăciun. Dar a fost lăsat fără mașină în PTF Petea

    decembrie 15, 2018
    By PresaSM
  • Locale

    S-a plimbat cu mașina prin România. Prins doar în Vama Petea. Avea permis de ”jucărie”

    martie 25, 2024
    By PresaSM

Scrie un comentariu

Citește și:

  • Locale

    Cod galben de inundații la Satu Mare. Mai multe râuri, sub avertizare

  • LifeLocale

    Nu rata ultimele oferte de la majoratul Auchan și bucură-te de ofertele din ATAC Hiper Discount!

  • LocaleTop News

    Gașca sălbatică care a terorizat o localitate din județul Satu Mare. Victimă desfigurată



© Copyright 2016-2022 PresaSM.ro. Toate drepturile rezervate.
Creat de ottoweb


PresaSM folosește fișiere cookie pentru a ne asigura că îți oferim cea mai bună experiență de navigare.ACCEPTMai multe informații