PresaSM Știri din Satu Mare

Top Menu

  • Contact

Main Menu

  • Acasă
  • Locale
  • Nationale
  • Anchete
  • Reportaje
  • Politica
  • Life
  • Editorial
  • Contact
  • Contact

logo

PresaSM Știri din Satu Mare

  • Acasă
  • Locale
  • Nationale
  • Anchete
  • Reportaje
  • Politica
  • Life
  • Editorial
  • Contact


Locale
Home›Locale›Cod roșu la PTF Petea. Au căzut sistemele informatice ale Poliției maghiare

Cod roșu la PTF Petea. Au căzut sistemele informatice ale Poliției maghiare

By PresaSM
ianuarie 22, 2021
828
0

Poliția de Frontieră din România a convocat o ședință de urgență cu reprezentanții Poliției de Frontieră din Ungaria. Asta după ce s-au format cozi kilometrice la PTF Petea.

”Ca urmare a faptului că se constată o creştere a valorilor de trafic pentru automarfare la frontiera cu Ungaria, iar în punctele de trecere de la graniţa comună se înregistrează un timp de aşteptare ridicat pe arterele destinate acestor autovehicule, în mod special pe sensul de ieşire din România şi intrare în Ungaria, au fost contactate autorităţile de frontiera ungare, în vederea dispunerii unor măsuri comune pentru fluidizarea traficului”, informează Poliția de Frontieră.

Reamintim că formalităţile de frontieră la graniţa cu Ungaria se derulează în comun cu poliţiştii din Ungaria, iar numărul de artere care pot fi deschise este limitat de numărul de polițiști repartizaţi de către Poliţia Ungară. De asemenea, în urma comunicării permanente cu autorităţile maghiare, a reieşit că, în cursul dimineţii, aplicaţiile informatice ale poliţiei ungare au funcţionat cu dificultate, aspect care a îngreunat fluidizarea traficului la automarfare.

”Precizăm că traficul pentru autoturisme şi mijloacele de transport persoane se desfăşoară în condiţii normale, fără a se înregistra timpi de aşteptare”, transmit reprezentanții Poliției de Frontieră.

Inspectoratele Teritoriale al Poliţiei de Frontieră Oradea şi Sighetu Marmaţiei au luat toate măsurile aflate în competenţă pentru asigurarea unui control operativ şi reducerea timpului de aşteptare. Au fost dispuse măsuri pentru suplimentarea personalului planificat la efectuarea formalităţilor de frontieră, precum şi a arterelor de control deschise pentru acest tip de mijloace de transport, în funcţie de configuraţia şi capacitatea maximă permisă de infrastructura punctelor de trecere.

Astfel, a fost mărit numărul arterelor de control pentru automarfare pe sensul de ieşire, atât în P.T.F. Nădlac II, cât şi în P.T.F. Vărşand, unde se lucrează la capacitatea maximă permisă de infrastructura fiecărui punct.

De la începutul acestei săptămâni (18-21.01.2021), la nivel naţional, poliţiştii de frontieră au efectuate formalităţile specifice pentru 55.500 de automarfare, dintre care numai la graniţa cu Ungaria s-a efectuat controlul pentru 27.500 de astfel de mijloace de transport (17.600 pe sensul de ieşire şi 9.900 pe cel de intrare).

Recomandări:

Având în vedere, în prezent, la P.T.F. Nădlac II şi P.T.F. Petea se înregistrează timpi de aşteptare ridicaţi, Poliţia de Frontieră recomandă şoferilor de automarfare tranzitarea tuturor punctelor de frontieră existente la graniţă deschise tranzitului de mărfuri.

De asemenea, recomandăm consultarea aplicaţiei Trafic on-line care este disponibilă pe pagina de internet www.politiadefrontiera.ro.









TagsPoliția de FrontierăPTF Petea
Previous Article

Se reduce numărul de elevi/clasă! Clasele de ...

Next Article

COVID Satu Mare: Prefectura anunță creșterea bilanțului ...


ARTICOLE SIMILARE

  • Locale

    Prea săraci să dea șpagă. Zeci de bărbați ucraineni au fugit în județul Satu Mare direct peste graniță

    martie 10, 2022
    By PresaSM
  • Locale

    Petea și Urziceni, redeschise traficului de autoturisme și persoane. Începând cu ce dată se aplică măsura

    mai 20, 2020
    By PresaSM
  • Locale

    Vin MIGRANȚII în Satu Mare. Afgani și pakistanezi, PRINȘI la Halmeu și Tarna Mare

    aprilie 13, 2016
    By PresaSM
  • Locale

    Un tânăr din Botoșani, reținut de polițiștii sătmăreni. Va ajunge direct după gratii

    august 22, 2019
    By PresaSM
  • Locale

    VIDEO. Mărturia controlorului-erou. Cum a apărat călătorii de migranții tulburenți

    ianuarie 13, 2020
    By PresaSM
  • LocaleAnchete

    VIDEO. Rețea de trafic cu migranți, destructurată de DIICOT. Cum ajung refugiații în vestul țării

    februarie 1, 2017
    By PresaSM

Scrie un comentariu

Citește și:

  • Locale

    Băut bine, s-a urcat la volan. Cu ce alcoolemie l-au prins polițiștii

  • LocaleTop News

    Când vor avea loc Zilele Orașului și Street Music Festival. Sătmărenii, invitați la sondaj

  • LocaleTop News

    Angela, o polițistă de doar 31 de ani, a decedat. După o luptă dură cu o boală nemiloasă



© Copyright 2016-2022 PresaSM.ro. Toate drepturile rezervate.
Creat de ottoweb


PresaSM folosește fișiere cookie pentru a ne asigura că îți oferim cea mai bună experiență de navigare.ACCEPTMai multe informații