„Dorel” a tăiat un cablu. A lăsat un cartier al Sătmarului fără curent și internet

„Dorel” a comis-o din nou, la Satu Mare. Potrivit informațiilor PresaSM, un cablu de alimentare ar fi fost avariat, iar cartierul Micro 17 din municipiul Satu Mare a rămas fără curent, iar o parte dintre locuitori și fără telefonie mobilă și internet. Întreruperi de alimentare cu energie electrică au fost raportate și în Odoreu, Mărtinești, Păulești și Medieșu Aurit. În total, la nivelul județului au fost înregistrate în ultimele ore nu mai puțin de peste 200 de sesizări cu privire la întreruperi accidentale în furnizarea energiei electrice.
Avaria s-a înregistrat la ora 16:30, au precizat surse pentru PresaSM, iar prima variantă luată în calcul este cea a unei secționări a unui cablu. Încă nu se știe unde anume a survenit avaria, dar potrivit informațiilor noastre, într-o jumătate de oră, furnizarea de energie electrică va fi reluată, pe o linie paralelă, secundară.
Un este pentru prima dată când au loc astfel de incidente la Satu Mare.
În cartierul Carpați II curentul a revenit, pe o linie secundară.
Potrivit informațiilor noastre, și în alte zone din oraș au fost înregistrate probleme, iar întreruperi ar mai putea să apară din cauza mutării consumatorilor pe linia secundară, până la rezolvarea avariei.
Conform celor de la distribuție, afectați sunt nu doar consumatori din municipiul Satu Mare, ci și din localitățile Păulești, Mărtinești și Odoreu. Întreruperi accidentale au fost înregistrate astăzi și în Medieșu Aurit. Vorbim de peste 200 de sesizări de întreruperi la nivelul județului Satu Mare.
