Scandal din gelozie extremă la Carei. Și-a bătut soția și pe cel mai bun prieten, suspectându-i de o relație

O femeie din Carei a obținut un ordin de protecție împotriva fostului concubin, după un incident violent petrecut în data de 1 mai 2025. Potrivit declarațiilor victimei, bărbatul ar fi pătruns cu forța într-o locație privată unde aceasta se afla împreună cu doi prieteni, înarmat cu o rangă și o ușă de dulap, și i-ar fi agresat fizic pe toți cei prezenți.
Conform informațiilor PresaSM, femeia a fost lovită în zona feței, ajungând să sângereze în urma unui presupus cap în figură aplicat de agresor. Incidentul a fost declanșat, potrivit afirmațiilor bărbatului, de presupunerea că femeia ar avea o relație cu cel mai bun prieten al său.
Acesta a susținut în fața instanței că a intrat pe un geam, după ce a văzut mașina fostei concubine parcată în apropiere și a dedus că aceasta îl înșală. Bărbatul a declarat că a fost „șocat” și că nu-și mai amintește clar cum s-a petrecut altercația.
În timpul audierilor, femeia a declarat că îi este teamă pentru siguranța sa fizică și psihică, menționând și faptul că, deși relația era încheiată, fostul concubin a continuat să o urmărească la serviciu și la locuința părinților ei. Aceasta a relatat și alte episoade de violență din timpul relației, dar pe care nu le-a denunțat anterior, sperând într-o despărțire amiabilă.
Instanța a considerat plauzibil riscul ca agresiunile să continue și a admis, în parte, cererea Parchetului de pe lângă Judecătoria Carei de emitere a unui ordin de protecție. Astfel, fostul concubin a fost obligat să păstreze o distanță de cel puțin 100 de metri față de femeie, locuința și locul ei de muncă, pe o perioadă de patru luni. De asemenea, va fi monitorizat permanent cu ajutorul unui dispozitiv electronic, care va fi demontat abia în luna septembrie.
Hotărârea instanței survine într-un context tot mai accentuat al violenței domestice în România, fiind un semnal clar că autoritățile tratează cu seriozitate astfel de cazuri și aplică măsuri de protecție ferme pentru victime.
FOTO: Arhivă/Scop ilustrativ
