”Te omor!” Polițist amenințat cu moartea în timpul unei intervenții la Carei

Un bărbat din Carei a fost condamnat pentru ultraj la 1 an și 6 luni de închisoare cu suspendare, după ce, în timpul unei intervenții a unui echipaj mixt de poliție și jandarmerie, a amenințat cu moartea un agent de poliție aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu.
Conform informațiilor PresaSM, incidentul a avut loc pe Bulevardul 25 Octombrie din Carei, în urma unui apel la 112 care semnala tulburarea liniștii publice. Potrivit anchetatorilor, la fața locului, inculpatul și un alt bărbat au devenit agresivi verbal și fizic față de agentul de poliție și jandarmul sosiți pentru a aplana conflictul. Cei doi au fost imobilizați cu spray iritant-lacrimogen și încătușați.
Deși inițial a negat faptele, inculpatul a fost surprins de camera body-cam a polițistului, adresând amenințarea „Te omor!” chiar în momentul în care se afla încătușat. Ulterior, imaginile video au fost administrate ca probă la dosar, confirmând susținerile victimei.
Pe parcursul procesului, inculpatul a revenit asupra declarațiilor, recunoscând în fața procurorului că a rostit amenințarea, însă în instanță a negat din nou, susținând că nu își amintește astfel de fapte.
Instanța a apreciat că atitudinea inculpatului a fost nesinceră și a reținut că amenințările adresate în mod direct unui polițist aflat în exercițiul funcției au creat o stare de temere reală și justificată, afectând autoritatea statului.
Fapta a fost încadrată ca infracțiune de ultraj. Instanța a reținut că legea penală mai favorabilă este cea în vigoare la data comiterii faptei, aplicând limitele de pedeapsă majorate pentru ultraj cu amenințare.
FOTO: Arhivă/Scop ilustrativ
