PresaSM Știri din Satu Mare

Top Menu

  • Contact

Main Menu

  • Acasă
  • Locale
  • Nationale
  • Anchete
  • Reportaje
  • Politica
  • Life
  • Editorial
  • Contact
  • Contact

logo

PresaSM Știri din Satu Mare

  • Acasă
  • Locale
  • Nationale
  • Anchete
  • Reportaje
  • Politica
  • Life
  • Editorial
  • Contact


AncheteLocaleTop News
Home›Anchete›Consilier juridic al Consiliului Județean Satu Mare, trimis în judecată pentru fals în înscrisuri private

Consilier juridic al Consiliului Județean Satu Mare, trimis în judecată pentru fals în înscrisuri private

By PresaSM
iunie 17, 2025
1972
0

Un consilier juridic din cadrul Consiliului Județean Satu Mare a fost trimis în judecată de procurori, săptămâna aceasta, fiind acuzat de săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată. Potrivit anchetatorilor, acesta ar fi falsificat un antecontract de vânzare-cumpărare, în încercarea de a obține dreptul de proprietate asupra unui apartament din municipiul Satu Mare.

Conform datelor din rechizitoriu, obținute de PresaSM, faptele reținute în rechizitoriu arată că, în august 2020, inculpatul a depus la Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară (OCPI) Satu Mare o contestație împotriva respingerii cererii de înscriere în cartea funciară, atașând la dosar o promisiune bilaterală de vânzare-cumpărare presupus încheiată în 2015 între persoanele vătămate și inculpat, în calitate de promitent-cumpărător. Documentul s-a dovedit a fi fals, fiind contrafăcute semnăturile persoanelor vătămate și menționate date de identitate neconforme cu realitatea, acuză procurorii.

Demersurile inculpatului vizau dobândirea dreptului de proprietate asupra apartamentului vecin locuinței sale, folosindu-se de acest antecontract pretins, în vederea notării dreptului în cartea funciară. Cererea acestuia a fost respinsă de OCPI, pe motiv că înscrisul nu îndeplinea condițiile legale.

Persoanele vătămate au aflat de aceste demersuri în urma solicitării unui extras de carte funciară și au sesizat organele de cercetare penală, declarând că nu au încheiat niciodată un astfel de document, nu îl cunosc pe inculpat și nu au avut intenția de a vinde imobilul.

În cursul anchetei, procurorii susțin că a reieșit că inculpatul a încercat ulterior să își justifice fapta susținând că ar fi încheiat antecontractul în prezența unui avocat, însă persoanele vătămate au negat categoric acest lucru, precizând că nu îl cunosc pe avocatul menționat și nu au avut niciodată discuții privind vânzarea imobilului.

Mai mult, inculpatul a fost acuzat că, în timp ce persoanele vătămate se aflau în străinătate, ar fi montat o ușă suplimentară de acces la imobil și ar fi îngrădit o parte din curte, aspecte confirmate de una dintre persoanele vătămate cu ocazia revenirii în țară.

Ulterior, în urma insistențelor persoanelor vătămate, inculpatul a acceptat să radieze înscrierile făcute în cartea funciară în baza actelor falsificate, oferind în acest sens o declarație autentică în fața notarului public.

În timpul anchetei, inculpatul a respins acuzațiile aduse, susținând că documentul ar fi fost încheiat în mod legal, în prezența unui avocat, și că a avut acordul persoanelor vătămate pentru perfectarea promisiunii de vânzare-cumpărare. Totodată, acesta a negat că ar fi avut intenția de a induce în eroare autoritățile sau de a obține pe nedrept proprietatea asupra imobilului.

Mai mult, inculpatul a explicat că ar fi făcut demersurile pentru a proteja investiții pe care le-ar fi realizat în zona aferentă apartamentului respectiv. Cu toate acestea, persoanele vătămate au respins categoric aceste afirmații.

În final, inculpatul a acceptat să radieze notările efectuate în cartea funciară în baza actelor contestate, declarând că a dorit soluționarea pe cale amiabilă a situației.

Dosarul a fost înaintat instanței de judecată, consilierul juridic urmând să-și prezinte apărarea în fața magistraților.

Acesta este cercetat în stare de libertate și beneficiază, conform legii, de prezumția de nevinovăție până la pronunțarea unei hotărâri definitive.


FOTO: Arhivă/Scop ilustrativ









TagsConsiliul Județean Satu MareInspectoratul de Poliție Județean
Previous Article

Horváth Ignác, fostul lider al rromilor sătmăreni, ...

Next Article

Cursuri de Infirmieră și Brancardier organizate de ...


ARTICOLE SIMILARE

  • Locale

    FOTO. Au sosit primele microbuze electrice pentru elevii din județul Satu Mare

    iunie 5, 2024
    By PresaSM
  • LocaleTop News

    Criminalul din municipiul Satu Mare și-a aflat sentința! A ucis un om cu mâinile goale

    iunie 13, 2024
    By PresaSM
  • Locale

    De neoprit! Fără permis, un sătmărean a fost prins în mod repetat la volan! Polițiștii l-au reținut

    mai 21, 2025
    By PresaSM
  • LocaleTop News

    SATU MARE. O mamă și-a bătut copilul. Copilul a iertat-o, cu lacrimi în ochi, la Poliție

    martie 12, 2023
    By PresaSM
  • LocaleTop News

    Medic din Satu Mare, săltat în forță de Poliție/Jandarmerie. Acuză un abuz: ”M-au internat la Psihiatrie”

    septembrie 24, 2023
    By PresaSM
  • Locale

    FOTO/VIDEO. Cine este vinovat de accidentul de la Gherța. Cine sunt victimele

    decembrie 21, 2019
    By PresaSM

Scrie un comentariu

Citește și:

  • Locale

    Imagini șocante. Un câine de luptă a omorât un alt câine. Cine urmează?!

  • Locale

    Cel mai bogat sătmărean scapă de faliment. A făcut o avere impresionantă

  • Locale

    Exercițiu militar de AMPLOARE în Satu Mare! Sute de soldați din PATRU țări NATO

Autoclass

Înscrieri UVVG

Service auto

servicii juridice

Soluția problemelor tale

restaurantul tău

servicii medicale

servicii electricieni

PresaSM pe Facebook

@presa_sm


© Copyright 2016-2022 PresaSM.ro. Toate drepturile rezervate.
Creat de ottoweb


PresaSM folosește fișiere cookie pentru a ne asigura că îți oferim cea mai bună experiență de navigare.ACCEPTMai multe informații