Bătaie pe terasa unui bar din județul Satu Mare. Cât mai costă un pumn în ziua de astăzi

Incident violent petrecut pe terasa unui local din județul Satu Mare a fost soluționat recent de Judecătoria Carei. Un bărbat în vârstă de 37 de ani a fost condamnat la plata unei amenzi penale în cuantum de 4.000 de lei, după ce a agresat fizic o persoană aflată pe terasa barului din localitatea Dobra.
Potrivit informațiilor PresaSM, inculpatul s-a ridicat de la masă și, fără o provocare serioasă, a aplicat victimei mai multe lovituri cu pumnii în zona capului, continuând să o lovească și după ce aceasta a căzut la pământ. Violențele au fost întrerupte de intervenția unui martor aflat la fața locului.
Victima a suferit leziuni traumatice, inclusiv mobilitatea anormală a unui dinte, fiind necesare 3-4 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare, conform certificatului medico-legal.
Agresorul a recunoscut fapta pe parcursul procesului și a solicitat ca judecata să aibă loc în procedură simplificată. Instanța nu a reținut circumstanța atenuantă a provocării, considerând că simpla adresare de injurii de către victimă nu justifică reacția violentă a inculpatului, care a aplicat multiple lovituri, inclusiv după ce victima era deja la pământ.
În urma deliberării, instanța a stabilit că o amendă penală este o sancțiune suficientă în raport cu gravitatea faptei și conduita ulterioară a inculpatului. Acesta a fost obligat să plătească suma de 4.000 de lei, reprezentând 200 de zile-amendă, valoarea unei zile-amendă fiind stabilită la 20 de lei.
De asemenea, a obligat inculpatul la plata către victimă a sumei de 3.500 de lei cu titlu de daune morale.
FOTO: Arhivă/Scop ilustrativ
