Ciprian, un fotbalist și tată a doi copii, a murit la 34 de ani în piscină. Accident teribil în județul vecin

Durere fără margini în județul Sălaj și în comunitatea fotbalistică locală. Ciprian Jula, un tânăr de 34 de ani, cunoscut pentru activitatea sa sportivă și implicarea în viața comunității, și-a pierdut viața în mod tragic în urma unui accident petrecut în timpul unei petreceri de familie, transmite stiriledinsalaj.ro
Originar din satul Stârciu (comuna Horoatu Crasnei), Ciprian participa duminică, 8 iunie, la o petrecere organizată în localitatea Șeredeiu, cu ocazia aniversării fratelui și a nepoatei sale. La un moment dat, acesta a sărit în piscina aflată pe proprietatea familiei, însă s-a lovit violent de fundul bazinului. Impactul i-a provocat o gravă leziune la nivelul coloanei cervicale, soldată cu paralizie.
Transportat inițial la Spitalul Județean Zalău și ulterior la o clinică din Cluj-Napoca, Ciprian a fost supus unei intervenții chirurgicale complicate, însă eforturile medicilor au fost zadarnice. În noaptea de joi spre vineri, în jurul orei 01:30, tânărul s-a stins din viață pe patul de spital, lăsând în urmă o familie devastată și o comunitate în stare de șoc.
Ciprian Jula era cunoscut ca un om muncitor, dedicat familiei și pasionat de fotbal. După mai mulți ani petrecuți la muncă în construcții, în Londra, se stabilise în urmă cu doi ani în comuna Agrij, alături de soția și cei doi copii ai săi – o fetiță de 8 ani și un băiețel de 5 ani.
Pe plan sportiv, a evoluat pentru Voința Horoatu Crasnei, iar după mutarea la Agrij a devenit un jucător important al echipei Recolta Agrij din Liga a V-a Sălaj, fiind implicat recent și în conducerea clubului. Ultimul său meci a avut loc pe 1 iunie, când Agrij a câștigat cu 4-0 împotriva echipei Năprădeana Năpradea.
Destinul i-a fost curmat mult prea devreme, iar întreaga comunitate din Sălaj îi deplânge pierderea.
