PresaSM Știri din Satu Mare

Top Menu

  • Contact

Main Menu

  • Acasă
  • Locale
  • Nationale
  • Anchete
  • Reportaje
  • Politica
  • Life
  • Editorial
  • Contact
  • Contact

logo

PresaSM Știri din Satu Mare

  • Acasă
  • Locale
  • Nationale
  • Anchete
  • Reportaje
  • Politica
  • Life
  • Editorial
  • Contact


Locale
Home›Locale›PREMIERĂ. Ordin de protecție în Satu Mare! Tânără (21 de ani), bătută de soț, în fața copiilor

PREMIERĂ. Ordin de protecție în Satu Mare! Tânără (21 de ani), bătută de soț, în fața copiilor

By PresaSM
ianuarie 17, 2019
803
1

A fost emis primul ordin de protecție provizoriu și de către polițiștii sătmăreni. Oamenii legii din Valea Vinului au fost chemați la un caz de violență în familie.

O tânără de 21 de ani din Valea Vinului a sesizat polițiștii, după ce soțul, care a consumat mai multe pahare de alcool, a devenit agresiv. Oamenii legii sosiți la locul incidentului au constatat că bărbatul, în vârstă de 39 de ani, și-ar fi agresat fizic și verbal soția, chiar de față cu cei doi copii minori. Pentru a proteja familia, polițiștii au emis primul ordin de protecție din județul Satu Mare.

„La data de 14 ianuarie a.c., în jurul orei 19.20, polițiștii din cadrul Secției Poliție Rurală Valea Vinului au fost sesizați prin SNUAU 112 de către o tânără, de 21 de ani, despre faptul că la domiciliul acesteia, din localitatea Poiana Codrului, s-a produs un scandal în familie. Deplasați la fața locului, polițiștii au stabilit faptul că un bărbat, în vârstă de 39 de ani, pe fondul consumului de băuturi alcoolice și-ar fi agresat fizic și verbal soția, de 21 de ani, în prezența copiilor minori de 6, respectiv 2 ani. Având în vedere situația, în baza Legii 217/2003 și a dispoziției OMAI 146/2018, polițiștii aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu au constatat că în cazul expus există un risc iminent ca viața, integritatea fizică ori libertatea victimei să fie pusă în pericol printr-un act de violență domestică,” se arată într-un comunicat al Poliției Satu Mare.

În urma emiterii ordinului provizoriu, bărbatul a fost  evacuat din locuință și a fost obligat să păstreze o distanță minimă de 300 de metri față de femeie.

Totodată, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de violență în familie.

De la intrarea în vigoare a legii, este primul ordin de protecție provizoriu emis de polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare.

Începând cu data de 28 decembrie 2018, poliţiştii care intervin la  cazuri de violență domestică pot emite, după analizarea situației pe baza unui formular de evaluare a riscului, un ordin de protecţie provizoriu, valabil 5 zile, astfel încât victima nu va mai fi nevoită să aştepte unul încuviinţat de judecător.

Ce este ordinul de protecție provizoriu

Ordinul de protecție provizoriu se emite de către polițiștii care, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, constată că există un risc iminent ca viața, integritatea fizică ori libertatea unei persoane să fie pusă în pericol printr-un act de violență domestică, în scopul diminuării acestui risc.

Ordinul prevede și modul în care polițiștii trebuie să acționeze în situații speciale, spre exemplu în cazul evacuării agresorului din imobil.

Cu ocazia intervenţiei, în vederea stabilirii existenţei unui risc iminent ca viaţa, integritatea fizică ori libertatea persoanelor să fie pusă în pericol printr-un act de violenţă domestică, poliţiştii evaluează situaţia de fapt pe baza formularului de evaluare a riscului ce cuprinde 21 de întrebări. Pe baza răspunsurilor, se stabilește dacă există realmente riscul ca viaţa sau integritatea fizică a victimei să fie pusă în pericol.

În cadrul intervențiilor, polițiștii pot lua măsuri pentru separarea victimei de agresor și pot realiza orice alte demersuri necesare eliminării riscurilor imediate.







Tagspolițieviolență domestică
Previous Article

O minoră (16 ani) a născut și ...

Next Article

FOTO. Furt de amploare la Auchan Satu ...


ARTICOLE SIMILARE

  • Locale

    Poliția pune la bătaie sute de locuri. Care sunt condițiile

    octombrie 12, 2018
    By PresaSM
  • Locale

    Un tânăr sătmărean a ajuns după gratii. Totul din cauza unor unelte electrice

    februarie 20, 2023
    By PresaSM
  • Locale

    Sătmăreancă nevoită să ceară ajutorul polițiștilor. Iubitul a lovit-o de mai multe ori

    septembrie 18, 2023
    By PresaSM
  • Locale

    Spargere la un magazin din județul Satu Mare. Hoțul a plecat cu băuturi și țigări.

    februarie 2, 2024
    By PresaSM
  • Locale

    Sătmărean lăsat fără telefoane mobile. Hoții, doi tineri sătmăreni

    mai 29, 2023
    By PresaSM
  • Locale

    FOTO/VIDEO. Razii pe drumurile din județul Satu Mare. Vizați, conducătorii care s-au urcat băuți sau drogați la volan

    iulie 24, 2023
    By PresaSM

1 comment

  1. Sidsid 17 ianuarie, 2019 at 21:03

    E f.ok,dar ce se întâmplă cu agresorul, ce poate politistul sa facă cu el ,unde îl ‘cazează’,pana își revine ?
    ‘

    View Comment

Scrie un comentariu

Citește și:

  • Locale

    FOTO/VIDEO. Pasarela centurii trece deja peste B-dul Aurel Vlaicu, în municipiul Satu Mare

  • Locale

    FOTO. Flori și lumânări în memoria asistentei din Satu Mare, decedate de COVID-19

  • Locale

    Migranți prinși lângă Satu Mare. Au încercat să treacă ilegal frontiera



© Copyright 2016-2022 PresaSM.ro. Toate drepturile rezervate.
Creat de ottoweb


PresaSM folosește fișiere cookie pentru a ne asigura că îți oferim cea mai bună experiență de navigare.ACCEPTMai multe informații