A ajuns cu mașina în șanț, apoi și-a chemat prietenii de pahar să o scoată. A dat vina pe ”seringă”

Un bărbat (30 de ani) din localitatea Cehal, județul Satu Mare, a fost condamnat la 1 an și 9 luni de închisoare cu suspendare, după ce a fost prins conducând un autoturism pe drumurile publice, deși avea permisul de conducere suspendat și consumase alcool.
Potrivit informațiilor PresaSM, bărbatul a pierdut controlul volanului din cauza drumului alunecos și a ajuns cu autoturismul în șanț. La fața locului s-a deplasat un echipaj de poliție, însă inițial nu au fost identificați nici apelantul și nici șoferul. Ulterior, polițiștii au găsit mașina avariată în fața casei bărbatului și l-au identificat pe conducătorul auto.
Acesta a fost dus la spital pentru prelevarea probelor biologice, însă a refuzat, invocând frica de ace, după ce în copilărie și-a pierdut o mână în urma unor proceduri medicale. Verificările în bazele de date ale poliției au confirmat că bărbatul avea dreptul de a conduce suspendat la momentul incidentului.
În fața instanței, inculpatul a recunoscut faptele și a declarat că regretă cele întâmplate. Martorii au confirmat că bărbatul a consumat o bere la barul din localitate și că a cerut ajutor pentru a scoate mașina din șanț.
Judecătoria Satu Mare l-a condamnat pe bărbat la o pedeapsă rezultantă de 1 an și 9 luni de închisoare, însă a dispus suspendarea executării acesteia sub supraveghere pe o perioadă de 2 ani.
FOTO: Arhivă/Scop ilustrativ
