A început toamna astronomică: Când scad temperaturile și revin precipitațiile

Meteorologii anunță că urmează schimbări bruște ale vremii. Temperaturile sunt în scădere, iar precipitațiile vor cuprinde o bună parte din țară. 

Meteorologii se așteaptă la o răcire bruscă a vremii odată cu mijlocul săptămânii în curs. Luni și marți vremea va rămâne în continuare frumoasă, cu un cer variabil spre senin și maxime cuprinse între 21 și 25 de grade Celsius.

Odată cu ziua de miercuri, meteorologii anunță o răcire semnificativă a vremii. Dacă marți, maximele ajung la 25 de grade, miecuri, în termometre nu va fi mai mult de 17 grade Celsius pe timpul zilei și 11 grade pe timpul nopții. Tot de miercuri se reîntorc și precipitațiile.

Ele vor continua și pe parcursul zilei de joi, arată prognoza meteo. Maximele rămân sub pragul de 20 de grade Celsius. În  municipiul Satu Mare nu sunt așteptate mai mult de 19 grade, puțin mai frig va fi în zona Negrești-Oaș. Pe parcursul nopții, mercurul din termometre va ajunge la 9 grade Celsius.

Vineri, precipitațiile se vor retrage treptat, nebulozitatea va scădea, iar temperaturile dirune vor începe să crească. Nopțile vor rămâne la fel de friguroase, avertizează meteorologii. Maxima zilei va fi de 22 de grade, dar noaptea se vor înregistra doar 8 grade Celsius.

Precipitațiile își vor face resimțită prezența și la final de săptămână, mai spun meteorologii.

Fii primul care comentează! despre "A început toamna astronomică: Când scad temperaturile și revin precipitațiile"

Tu ce părere ai?

Adresa de mail nu va fi publicată. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, alte jigniri sau injurii se vor sancționa cu cenzurarea parțială a comentariului, ștergerea integrală sau chiar interzicerea dreptului de a posta. Site-ul Presasm.ro nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea revine integral autorului comentariului.




Mai multe despre prognoza meteo
Vreme frumoasă la sfârșit de săptămână. La ce maxime ne putem aștepta la Satu Mare

Închide