Accident rutier GRAV cu DOUĂ victime în Satu Mare! Un șofer a PLONJAT cu mașina într-un STÂLP la Burdea (FOTO&VIDEO)

Accident rutier grav în municipiul Satu Mare, în intersecția de la Burdea. Totul s-a întâmplat AZI, 16.10.2016, în jurul orei 14.55.

Mai exact, pe Bulevardul Octavian Goga. Potrivit primelor informații, un șofer, în vârstă de 29 de ani, aflat la volanul unui autoturism Renault, a vrut să vireze la dreapta, de pe Bulevardul Octavian Goga pe Podul Decebal, dar a prins, se pare, bordura și a urcat pe trotuar, oprindu-se într-un stâlp de pe marginea drumului.

Doar norocul a făcut ca pe trotuat să nu se afle niciun pieton chiar în acele secunde fatidice. Din păcate, două persoane aflate în autorutism, respectiv doi bărbați, au primit îngrijiri medicale de urgență.

La fața locului au ajuns mai multe echipaje ale Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență Satu Mare, ales Serviciului Județean de Ambulanță și ale Inspectoratului Județean de Poliție. Echipajul SMURD a dat primul ajutor celor doi răniți, în timp ce echipajul de descarcerare a ajutat la scoaterea victimelor.

Din primele informații oferite de martori, se pare că mașina ar fi circulat cu viteză.

”Șoferul, în vârstă de 29 de ani, nu a adaptat viteza în curbă, venind dinspre Octavian Goga și mergând înspre Podul Decebal. Aparatul alcooltest a relevat o alcoolemie în aerul expirat de 1,07 mg/litru”, au spus surse judiciare pentru PresaSM.ro.

Din câte se pare, pompierii au intervenit de urgență cu tunurile de apă pentru a îndepărta scurgerea de combustibil, existând pericolul unui incendiu chiar în intersecție.

Șoferul va rămâne în mod sigur fără permis, dar se pare că se va alege și cu un dosar penal pentru vătămare corporală.

 

 

2 Comments on "Accident rutier GRAV cu DOUĂ victime în Satu Mare! Un șofer a PLONJAT cu mașina într-un STÂLP la Burdea (FOTO&VIDEO)"

  1. Baut sau treaz !!Trebuie sa se respecte regulile de circulatie!!?in apropiere de intersectie oricum trebuia sa reduca viteza!!nu ar fi plonjat pe bordura!!dar inconstienta a facut sa aibe de a face cu legea!!sper sa fie pedepsit asa ca la carte!!merita pe deplin!!

    View Comment
  2. Cica nu a adaptat viteza … Dar drumul denivelat in care pluteste apa … Calitate extra made in satu mare daca mergi cu 40 in denivelarea plin cu apa poti derapa …incercati o alta perspectiva a realitatii , in alte tari asa drumuri nu o sa vedeti numai aici

    View Comment

Tu ce părere ai?

Adresa de mail nu va fi publicată. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, alte jigniri sau injurii se vor sancționa cu cenzurarea parțială a comentariului, ștergerea integrală sau chiar interzicerea dreptului de a posta. Site-ul Presasm.ro nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea revine integral autorului comentariului.




Mai multe despre accident rutier, intersecția Burdea
Accident rutier GRAV, cu PATRU VICTIME. O mașină, condusă de o TÂNĂRĂ, s-a RĂSTURNAT pe DN 19

Închide