Accident în Satu Mare. Două mașini au fost AVARIATE serios

Accident în municipiul Satu Mare. Totul s-a întâmplat AZI, 19.09.2016, după-masa, pe strada George Coșbuc. Din câte se pare, un sătmărean care se afla la volanul unui autoturism Mercedes Benz nu s-ar fi oprit la semnul ”STOP” și ar fi intrat în coliziune cu o mașină, condusă regulamentar de către un sătmărean, aflat la volanul unui autoturism Ford.

La fața locului a ajuns imediat un echipaj al Serviciului Județean de Ambulanță pentru a le acorda celor doi șoferi primul ajutor. Ulterior, a ajuns și un echipaj SMURD și mai multe echipaje ale Inspectoratului Județean de Poliție Satu Mare.

Polițiștii efectuează cercetări pentru a stabili cu exactitate circumstanțele în care s-a produs accidentul.

sursa foto: Drivers Satu Mare

1 Comment on "Accident în Satu Mare. Două mașini au fost AVARIATE serios"

  1. În intersecția respectivă, circulația este foarte mult îngreunată de către cocalarii care-și fac veacul la birul de pe colț și-și lasă jegurile de mașini în intersecție! Din câte se pare sunt și câțiva milițieni printre ei, ăsta fiind motivul pentru care nu se iau măsuri!!
    Pariu că și acest accident a avut legătură cudezordinea din zonă!

    View Comment

Tu ce părere ai?

Adresa de mail nu va fi publicată. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, alte jigniri sau injurii se vor sancționa cu cenzurarea parțială a comentariului, ștergerea integrală sau chiar interzicerea dreptului de a posta. Site-ul Presasm.ro nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea revine integral autorului comentariului.




Mai multe despre accident rutier
soferul a fugit de la locul accidentului
Accident rutier. Un șofer a ACROȘAT un MINOR, de 11 ani, cu MICROBUZUL

Închide