Aceste telefoane mobile ar putea să dispară din magazine. Comercianții riscă amenzi usturătoare

Telefoanele mobile care nu au capacitatea de a recepționa mesajele RO-ALERT ar putea să dispară de pe piață. Ministerul Afacerilor Interne a pus în dezbatere publică un proiect de Ordonanță de Urgență care prevede noi obligații pentru cei care comercializează telefoane mobile.

Ministerul Afacerilor Interne a lansat în dezbatere publică un proiect de OUG prin care sunt prevăzute obligațiile instituțiilor publice, a furnizorilor din telecomunicații și a agențior economici care comercializează telefoane mobile cu privire la sistemul RO-ALERT.

Inițiatorii spun că, deși Sistemului de avertizare a populației în situații de urgență a fost lansat, nu au fost prevăzute explicit condițiile de operare și care sunt rolurile și responsabilitățile instituțiilor publice și furnizorilor privați de rețelele publice de comunicații electronice. În lipsa acestora, spun cei de la MAI, nu poate fi garantată menținerea pe termen nedefinit a operativității sistemului.

Noua OUG ar veni să rezolve aceste deficiențe, iar printre obligațiile impuse se numără și sancționarea comercianților care pun în vânzare telefoane mobile care nu au capacitatea de a recepționa mesajele RO-ALERT.

“Se interzice operatorilor economici comercializarea telefoanelor mobile care nu au activată posibilitatea recepționării mesajelor ROALERT,” se arată în textul OUG.

Dar comercianții vor putea să vândă telefoanele care nu pot recepționa mesajele, atât timp cât ele au fost pe stoc în momenul adoptării OUG, dar nu mai târziu de 180 de zile.

“Telefoanele mobile aflate în stoc sau contractate înainte de data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, care nu au activată posibilitatea recepționării mesajelor RO-ALERT, pot fi comercializate până la lichidarea acestor stocuri, dar nu mai târziu de 180 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență,” se mai menționează în Ordonanță.

Amenzi usturătoare pentru comercianții de mobile

În cazul în care comercianții vor pune totuși în vânzare telefoane care nu pot recepționa mesaje R0-ALERT, aceștia riscă amenzi ce pot ajunge până la 75.000 de lei, mai arată textul OUG.

Iar noul text prevede și obligativitatea de a furniza și a menține pe paginile web proprii, cât și la punctele de vânzare, pentru telefoanele mobile comercializate, informații privind capabilitățile de recepționare a mesajelor RO-ALERT și modalitățile de activare a acestor facilități pentru fiecare tip de telefon mobil comercializat.

Fii primul care comentează! despre "Aceste telefoane mobile ar putea să dispară din magazine. Comercianții riscă amenzi usturătoare"

Tu ce părere ai?

Adresa de mail nu va fi publicată. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, alte jigniri sau injurii se vor sancționa cu cenzurarea parțială a comentariului, ștergerea integrală sau chiar interzicerea dreptului de a posta. Site-ul Presasm.ro nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea revine integral autorului comentariului.




Mai multe despre amenzi, Ministerul Afacerilor Interne, OUG, RO-ALERT
Controale la fructe și legume. Zeci de tone, sub sechestru. Ce spun autoritățile sătmărene

Închide