PresaSM Știri din Satu Mare

Top Menu

  • Contact

Main Menu

  • Acasă
  • Locale
  • Nationale
  • Anchete
  • Reportaje
  • Politica
  • Life
  • Editorial
  • Contact
  • Contact

logo

PresaSM Știri din Satu Mare

  • Acasă
  • Locale
  • Nationale
  • Anchete
  • Reportaje
  • Politica
  • Life
  • Editorial
  • Contact


LocalePolitica
Home›Locale›Adrian Cozma, bilanțul pentru 2024. Despre noul an: „Privesc spre anul 2025 cu încredere în maturitatea și înțelepciunea românilor”

Adrian Cozma, bilanțul pentru 2024. Despre noul an: „Privesc spre anul 2025 cu încredere în maturitatea și înțelepciunea românilor”

By PresaSM
ianuarie 2, 2025
349
0

Deputatul Adrian Cozma, liderul PNL la nivel județean, a făcut un bilanț al anului trecut și câteva previziuni despre ce va însemna 2025 în viața politică de la noi din țară. Cozma spune că este încrezător în înțelepciunea românilor și crede că acest an va fi anul acelor angajați ai statului care vor înțelege să își facă meseria cu respect față de cetățenii care plătesc taxe și impozite.

Redăm în integralitate mesajul deputatului PNL Satu Mare, Adrian Cozma:

„Acum, la începutul unui nou an, fiecare dintre noi trebuie să își facă o evaluare a ceea ce a fost bun și rău în viața sa, ce a învățat și ce a pierdut în anul care a trecut și ce va face, mai bun, în anul în care tocmai am pășit.

Pentru mine, ca politician, anul 2024 a fost unul al lecțiilor dure, uneori amare, dar atât de folositoare pentru experiența profesională și de viață a fiecărui om. Am învățat și am văzut cât rău ne pot face dezbinarea, minciuna nerușinată și promovarea falselor valori. Experiența lunilor trecute ne-a arătat cât de fragilă este democrația românească, cât de zadarnică poate fi jertfa înaintașilor noștri atunci când unii sunt cuprinși de beția puterii și țin cu dinții de funcțiile în care sunt numiți, dar și cât de fragile și ineficace sunt instituțiile statului atunci când se află în afara controlului exercitat de popor, prin Parlament.

Cu toate acestea, să nu lăsăm cele rele să le acopere pe cele bune, deoarece anul 2024 a fost încununat și de mari realizări. Astfel, au fost făcute investiții importante în infrastructură: autostrăzi, drumuri naționale și județene, extinderi de rețele de apă și canalizare, dezvoltarea de obiective și capacități energetice, amenajarea de școli, spitale și grădinițe, creșterea capacităților industriale și multe altele.

Totodată, politică externă a României a înregistrat succese notabile: s-a reușit intrarea deplină a țării noastre în Spațiul Schengen, cu efecte imediate asupra ramurii economice a transporturilor; de asemenea, s-au creat premisele ridicării depline a vizelor pentru SUA și asigurarea libertății circulației românilor, pe tot globul.

Nu în ultimul rând, am fost martorii unui pas important în împlinirea dezideratului de a fi împreună cu frații noștri de peste Prut în interiori acelorași granițe, cele ale Uniunii Europene, ca urmare a deciziei cetățenilor Republicii Moldova de a se alătura marii familii europene și a sprijinului manifestat de statele membre în acest sens.

Privesc spre anul 2025 cu încredere în maturitatea și înțelepciunea românilor care vor ști să-și aleagă cu chibzuință viitorul. Acest an va fi unul al deșteptării conștiinței noastre naționale, va fi anul antreprenorilor care pun pe masă o pâine pentru milioane de angajați, care asigură pensii și asistență sanitară pentru seniorii noștri, care întrețin educația copiilor și al viitorului nostru. Anul acesta trebuie să fie anul în care să încetăm să ne mai batem joc de eforturile lor.

Anul 2025 va fi anul acelor funcționari, medici, profesori, militari, polițiști, magistrați care înțeleg că a fi patriot și bun român înseamnă să-ți faci datoria cu onestitate și respect față de cei care te plătesc, adică față de contribuabilii români, cetățeni și antreprenori, care muncesc cinstit în țara noastră și plătesc taxe și impozite.

Aș vrea să ne amintim cu toții că reformele democratice au început acum mai bine de 250 de ani, de la un concept juridico-filosofic numit “Contractul social” al lui Jean Jacques Rousseau, în care libertatea cetățeanului și binele general se pot obține printr-un acord cu statul, printr-un contract în care părțile se respectă reciproc. Când aceste înțelegeri nu se mai respectă, când se nasc dezechilibre de putere, comportamente autarhice și inechități voite între categoriile profesionale și sociale, cetățeanul își va pierde încrederea în guvernanți și, lucrul cel mai grav, în democrație.

Vor fi multe provocări în acest an și vor fi multe decizii pe care noi toți va trebui să le luăm. Va trebui să corectăm erori de guvernare, erori legislative și, în primul rând, va trebui să începem cu erorile strategice cele mai grave. Este imperios să reformăm statul obez, serviciile de securitate, industria de apărare, sistemul judiciar care tinde să devină un stat în sine și, nu în ultimul rând, relațiile dintre instituția prezidențială și cetățenii țării. Va trebui să ne alegem un președinte onest, un om de care să fim mândri și convinși că în orice împrejurare ne va spune adevărul”, se arată în mesajul șefului liberalilor sătmăreni, Adrian Cozma.









TagsAdrian Cozmadeputat Adrian Cozma
Previous Article

Senatorul Turos Lorand salută intrarea României în ...

Next Article

Deputatul UDMR Magyar Lorand salută momentul istoric ...


ARTICOLE SIMILARE

  • LocalePolitica

    VIDEO. Adrian Cozma acuză o ”sifonare de bani publici” în Satu Mare. Butka: ””Noi facem festivaluri care aduc o atmosferă ...

    septembrie 19, 2023
    By PresaSM
  • LocalePolitica

    Bani în plus pentru Satu Mare. Adrian Cozma a depus amendamente pentru Sănătate și Educație

    decembrie 14, 2022
    By PresaSM
  • LocalePolitica

    Adrian Cozma: PNL este singurul partid care are capacitatea să dea președintele României

    iunie 14, 2024
    By PresaSM
  • LocalePolitica

    Adrian Cozma: Noul sediu al Prefecturii poate fi finalizat în acest an. Alocare de peste 3,7 milioane

    februarie 25, 2021
    By PresaSM
  • LocalePolitica

    Adrian Cozma, apel către primari și cetățeni: „E timpul pentru o mare acțiune de curățenie în tot județul”

    mai 7, 2021
    By PresaSM
  • Locale

    Spitalul Județean, prioritate zero. Cozma: ”Nu e cazul de negocieri politice. Trebuie să ajutăm Spitalul”

    ianuarie 9, 2018
    By PresaSM

Scrie un comentariu

Citește și:

  • LocaleTop News

    FOTO. Doi tineri aflați pe o motocicletă, loviți de o mașină în Carei

  • Locale

    Ca-n filmele de comedie! Cum să te alegi cu dosar penal dacă dai mașina cui nu trebuie

  • LocalePolitica

    Conducerea PSD Satu Mare vă urează Crăciun fericit!

Autoclass

Înscrieri UVVG

Service auto

servicii juridice

Soluția problemelor tale

restaurantul tău

servicii medicale

servicii electricieni

PresaSM pe Facebook

@presa_sm


© Copyright 2016-2022 PresaSM.ro. Toate drepturile rezervate.
Creat de ottoweb


PresaSM folosește fișiere cookie pentru a ne asigura că îți oferim cea mai bună experiență de navigare.ACCEPTMai multe informații