ALERTĂ la graniţele Sătmarului! Frontiera cu Ucraina, declarată ”zonă de mare risc”

Guvernul României a stabilit miercuri, 9.11.2016, drept zonă de mare risc fâşia de teren aflată la frontiera de stat cu Ucraina, pe o distanţă de 20 kilometri de la frontieră spre interiorul ţării.

Și asta din cauza ”riscului iminent” ca pesta porcină africană să pătrundă și pe teritoriul României, după ce boala a fost deja confirmată în Ucraina și Republica Moldova.

Astfel, în punctele de trecere ale frontierei de stat vor fi efectuate controale amănunțite pentru a preîntâmpina orice tip de tranzitarea care ar putea aduce virusul pe teritoriul României.

În consecință, Direcția Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Satu Mare a luat decizia de a închide toate târgurile, aglomerările de animale precum și a expozițiilor de animale pentru specia suine.

Oficialii DSVSA spun că au luat această decizie din cauza gradului ridicat de risc pe care îl reprezintă pesta porcină africană pentru județul Satu Mare. Măsura va fi menținută până la eliminarea tuturor riscurilor de îmbolnăvire a porcilor cu această boală.

Toți medicii veterinari concesionari și cu liberă practică sunt în alertă maximă și au obligația de a raporta la DSVSA toate cazurile de îmbolnăvire sau mortalitate a porcilor aflați în evidența lor.

Totodată, au fost anunțate toate primăriile din județ cărora li s-a solicitat să-și verifice și actualizeze Unitățile Locale de Sprijin pentru a putea face oricând unei eventuale intervenții.

 

Fii primul care comentează! despre "ALERTĂ la graniţele Sătmarului! Frontiera cu Ucraina, declarată ”zonă de mare risc”"

Tu ce părere ai?

Adresa de mail nu va fi publicată. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, alte jigniri sau injurii se vor sancționa cu cenzurarea parțială a comentariului, ștergerea integrală sau chiar interzicerea dreptului de a posta. Site-ul Presasm.ro nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea revine integral autorului comentariului.




Mai multe despre Satu Mare
Percheziții în Satu Mare! Procurorii au ridicat lingouri de aur și sute de mii de euro (VIDEO)

Închide