Alianță a ONG-urilor românești pentru catargul uriaș în Piața Libertății

Unul dinte cele mai dezbătute subiecte în cadrul întâlnirii pe care prefectul Darius Filip a avut-o cu reprezentanții asociațiilor socio-culturale din județ a fost amplasarea catargului uriaș până la sărbătoarea Centanarului Unirii.

Întâlnirea s-a desfășurat astăzi, la care, alături de prefectul Darius Filip, au mai participat preşedintele Asociaţiei socio-culturale Țara Oașului, Ciocan Vasile, preşedintele Asociației Codrenii, Costescu Ionel, preşedintele Asociaţiei ASTRA Carei, Ciută Daniela, preşedintele Asociaţiei Naţionale Cultul Eroilor „Regina Maria”, Şichet Voicu, preşedintele Asociației Scriitorilor de Nord- Vest, Pop Aurel, respectiv vicepreşedintele Asociației Scriitorilor de Nord- Vest, Câmpean Viorel. Din cadrul instituţiei au participat directorul de cancelarie, Cecilia Marinescu, şi managerul public Cristian Mariţa.

Scopul întâlnirii a fost stabilirea unor iniţiative comune pentru sărbătorirea Centenarului Unirii, fiecare asociaţie prezentându-şi programul de manifestări propus pentru anul viitor.



S-a decis constituirea unei Alianţe a asociaţiilor socio-culturale din judeţ prin intermediul căreia să se deruleze toate evenimentele importante dedicate Centenarului.

Cum era de așteptat, unul din cele mai dezbătute proiecte a fost cel al amplasării Drapelului României pe un catarg impunător în municipiul Satu Mare, dat fiind faptul că proiectul anterior privind amplasarea acestuia în Piaţa Romană nu a fost finalizat.

Pentru asigurarea unui consens local pe acest subiect, prefectul a propus ca în cursul săptămânii viitoare să aibă loc o nouă întâlnire la care să fie invitaţi primarul municipiului Satu Mare, Kereskényi Gábor şi consilierii municipali.



1 Comment on "Alianță a ONG-urilor românești pentru catargul uriaș în Piața Libertății"

  1. EXCELENT ! Măcar pentru CENTENAR românii să fie UNIȚI! SUCCES!

    View Comment

Tu ce părere ai?

Adresa de mail nu va fi publicată. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, alte jigniri sau injurii se vor sancționa cu cenzurarea parțială a comentariului, ștergerea integrală sau chiar interzicerea dreptului de a posta. Site-ul Presasm.ro nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea revine integral autorului comentariului.