Transurban anunță că va modifica programul pentru linia CE7, totul din cauza traficului aglomerat din orele de vârf, aglomerație care afectează uneori sosirea elevilor la școală. Astfel, precizează cei de la Transurban, programul de pornire a fost modificat. Autobuzele vor pleca mai devreme cu cinci minute.
Anunț important pentru elevii care folosesc Linia CE7 Transurban pentru a ajunge la școală. Compania a luat decizia de modificare a programului, totul din cauza aglomerației care îi făcea pe unii elevii să ajungă mai târziu la școală.
Potrivit companiei, programul va fi modificat astfel încât autobuzele să pornească cu cinci minute mai devreme. Modificările urmează să intre în vigoare începând cu ziua de mâine.
"Dragi elevi, având în vedere traficul aglomerat din orele de vârf, care afectează uneori sosirea la timp la școală, programul de plecare al liniei CE7 va fi ajustat. Plecările vor avea loc cu 5 minute mai devreme decât în prezent. Începând de joi, 9 octombrie 2025, cursa CE7 va pleca la ora 7:00 de la sediul Transurban. Din stația Brândușa va porni la ora 7:10. De pe strada Deltei va pleca la ora 7:25. Traseul rămâne neschimbat", se arată în anunțul celor de la Transurban.