A condus fără permis și cu mașina neînmatriculată, a pierdut controlul volanului și a lovit o instalație de gaz. Un bărbat din Țara Oașului a ajuns din nou în fața judecătorilor, iar magistrații Judecătoriei Negrești-Oaș au stabilit, în urma contopirii mai multor pedepse, o condamnare rezultantă de 2 ani și o lună de închisoare, cu suspendarea executării sub supraveghere. Cazul este cu atât mai interesant cu cât bărbatul a repetat ulterior faptele, fiind prins din nou fără permis și cu un vehicul neînmatriculat, de această dată și sub influența alcoolului.
Potrivit informațiilor PresaSM, primul episod s-a produs în seara zilei de 26 noiembrie 2023, în jurul orei 22.50. Bărbatul, în vârstă de 53 de ani la momentul faptelor, s-a urcat la volanul unui Nissan Terrano II, deși nu deținea și nu deținuse vreodată permis de conducere pentru nicio categorie. Mai mult, autoturismul nu era înmatriculat și nu avea drept de circulație pe drumurile publice. Mașina fusese scoasă din circulație de autoritățile din Marea Britanie, iar autorizația provizorie de circulație deținută anterior în România expirase încă din anul 2020.
A pierdut controlul mașinii și a lovit instalația de gaz
Bărbatul a circulat pe mai multe străzi din localitate, iar aventura nocturnă s-a terminat cu un incident care putea avea urmări mult mai grave. În timp ce efectua o manevră de întoarcere pe strada Margaretelor, acesta a acroșat contorul și instalația de gaz montate pe gardul unei proprietăți. Imaginile camerelor de supraveghere analizate de anchetatori au mai arătat că, în apropierea unei intersecții, șoferul a pierdut controlul direcției și a părăsit partea carosabilă. După incident, bărbatul și-a continuat deplasarea. A doua zi a revenit însă la locul respectiv, a constatat paguba produsă și i-a achitat proprietarului contravaloarea acesteia. În fața anchetatorilor și ulterior a instanței, inculpatul a recunoscut integral faptele și a declarat că le regretă.
Prins din nou. Tot fără permis, tot cu mașină neînmatriculată, plus alcool
Situația s-a complicat după ce magistrații au constatat că episodul din 2023 nu a fost unul izolat. La aproximativ un an și patru luni distanță, în 26 martie 2025, bărbatul a comis din nou infracțiuni rutiere. De această dată, a fost condamnat pentru conducerea unui vehicul fără permis, conducerea unui vehicul neînmatriculat și conducerea sub influența alcoolului.
Pentru faptele din 2025, Judecătoria Negrești-Oaș îl condamnase, în ianuarie 2026, la o pedeapsă rezultantă de un an și șase luni de închisoare, cu suspendare sub supraveghere. Dosarul privind faptele din 2023 a ajuns însă ulterior la judecată, iar instanța a constatat că toate infracțiunile sunt concurente, fiind comise înainte ca prima condamnare să rămână definitivă.
Pedeapsă finală: 2 ani și o lună de închisoare, cu suspendare
Pentru episodul din 2023, instanța i-a aplicat 9 luni de închisoare pentru conducerea unui vehicul neînmatriculat și un an de închisoare pentru conducerea fără permis. Judecătorul a anulat suspendarea pedepsei anterioare de un an și șase luni, a repus pedepsele în individualitatea lor și le-a contopit cu cele stabilite în noul dosar. În final, pedeapsa rezultantă a fost stabilită la 2 ani și o lună de închisoare.
Instanța a apreciat însă că executarea efectivă în penitenciar nu este necesară și a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, cu un termen de supraveghere de trei ani, calculat începând cu 17 februarie 2026. Bărbatul trebuie să se prezinte periodic la Serviciul de Probațiune Satu Mare, să urmeze două programe de reintegrare socială și să presteze până la 120 de zile de muncă neremunerată în folosul comunității, fiind luate în calcul zilele deja executate în baza condamnării anterioare.
Instanța i-a atras atenția că, dacă nu respectă cu rea-credință obligațiile stabilite sau dacă săvârșește o nouă infracțiune în condițiile prevăzute de lege, suspendarea poate fi revocată, situație în care pedeapsa poate deveni executabilă. Hotărârea Judecătoriei Negrești-Oaș poate fi atacată cu apel, în condițiile legii.
---------------------------------------------------
FOTO: Arhivă/Scop ilustrativ