În contextul protestelor recente ale magistraților din întreaga țară, cunoscutul avocat sătmărean Ciprian Ardelean, din cadrul Societății Civile de Avocatură HMCA Satu Mare, atrage atenția asupra unor informații false propagate în spațiul public, potrivit cărora amânarea cauzelor în instanță – ca formă de protest – ar afecta emiterea ordinelor de protecție pentru victimele violenței domestice.
„În presa națională s-a propagat știrea că amânarea cauzelor ar afecta emiterea ordinelor de protecție, victimele fiind astfel lipsite de apărare. Ambele știri sunt false – atât faptul că se amână aceste litigii, cât și faptul că, în eventualitatea unei amânări, victimele ar avea de suferit!”, a declarat avocatul Ciprian Ardelean.
Acesta a explicat că protestul magistraților nu afectează în mod real siguranța imediată a victimelor, deoarece ordinul de protecție provizoriu emis de poliție rămâne valabil și produce efecte până la soluționarea cauzei de către judecător. „Practic, siguranța victimelor nu este periclitată. Ordinul de protecție provizoriu, emis anterior de poliție pentru 5 zile, rămâne în vigoare și poate fi prelungit până la momentul soluționării cauzei în instanță”, a precizat avocatul.
Mai mult, potrivit acestuia, instanțele din județul Satu Mare nu au amânat astfel de cauze în perioada protestelor, acestea fiind soluționate cu celeritatea prevăzută de lege.
„Dacă analizăm activitatea efectivă a instanțelor, cel puțin în județul Satu Mare, în perioada protestului aceste cauze nu s-au amânat, ci au fost soluționate prompt”, a subliniat Ciprian Ardelean.
„Sunt multe dezinformări. Să fim atenți la realitate!”, a transmis avocatul, îndemnând la o informare corectă și echilibrată în privința efectelor protestelor magistraților asupra cauzelor ce privesc protecția victimelor violenței domestice.