Bărbat amenințat cu cuțitul, într-o benzinărie din Carei! Implicat și un polițist

Un caz mai puţin obişnuit a avut loc recent în municipiul Carei, unde un fermier din Doba a fost ameninţat cu cuţitul de un om de afaceri din Carei pentru a-i restitui o datorie de circa 5.000 de lei. Incidentul, în care a fost implicat şi un poliţist din Satu Mare, s-a petrecut în incinta unei bezinării din municipiul Carei.

O întâlnire dintr-o benzinărie din Carei programată în vederea stingerii unei datorii de circa 5.000 de lei s-a lăsat cu ameninţări cu cuţitul. Potrivit unor surse judiciare, fermierul trebuia să restituie banii în contul unor furaje, informează opiniedecarei.com.

La întâlnire, femierul din Doba nu a venit singur, ci însoţit de un poliţist de ordine publică din Satu Mare. Nici omul de afaceri din Carei nu s-a prezentat singur la întâlnire, ci alături de un interlop careian, implicat la rândul său în domeniul agriculturii.

Discuţiile au denerat, iar la un moment dat omul de afaceri careian, în vârstă de 60 de ani, a scos un cuţit cu care l-a ameninţat pe fermier. Din fericire, nu s-a ajuns la violenţe mai grave. Incindetul a fost înregistrat de camerele de vedere din benzinărie.

Omul de afaceri a fost reţinut pentru 24 de ore de către poliţiştii careieni, pe numele său fiind întocmit un dosar penal, au precizat surse judiciare pentru sursa citată.

Din câte se pare, polițistul nu ar fi avut un rol agresiv în acest caz, el reușind să aplaneze conflictul, potrivit primelor informații. Dosarul se află în instrumentare la Parchetul de pe lângă Judecătoria Carei.

Fii primul care comentează! despre "Bărbat amenințat cu cuțitul, într-o benzinărie din Carei! Implicat și un polițist"

Tu ce părere ai?

Adresa de mail nu va fi publicată. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, alte jigniri sau injurii se vor sancționa cu cenzurarea parțială a comentariului, ștergerea integrală sau chiar interzicerea dreptului de a posta. Site-ul Presasm.ro nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea revine integral autorului comentariului.




Mai multe despre scandal
Violență extremă! Bărbat bătut crunt în plină stradă de patru indivizi

Închide