Bărbatul din Certeze, ucis cu cruzime! Primele date din ancheta procurorilor

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Satu Mare au prezentat public primele informații din cazul crimei de la Certeze. Victima a fost ucisă cu cruzime, în urma unor lovituri aplicate în mod repetat.

Prezentăm mai jos comunicatul de presă remis de Parchetul de pe lângă Tribunalul Satu Mare.  

”Procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Satu Mare au formulat referat cu propunere de arestare preventivă pe o perioadă de 30 de zile faţă de inculpatul C. G., cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de omor faptă prev. şi ped. de art. 188 al. 1 C.pen., inculpat faţă de care s-a luat măsura reţinerii pe o durată de 24 de ore, în data de 08.07.2019, ora 01,00.

În referatul întocmit în cauză, procurorii au reţinut următoarea situaţie de fapt:

În data de 06.07.2019, în intervalul orar 01.00-07.00, pe fondul stării de ebrietate şi a unui conflict spontan, inculpatul C. G. i-a aplicat în mod repetat victimei B. M. lovituri cu corp dur contondent şi comprimare în zona toraco abdominală, lovituri care au provocat hemoragia internă în urma rupturii de splină şi rinichi stâng cu hemoperitoneu consecutiv.

Referatul împreună cu dosarul cauzei a fost trimis, spre competentă soluţionare, la Tribunalul Satu Mare. Judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Satu Mare, în data de 08.07. 2019, a emis mandatul de arestare preventivă faţă de inculpatul C. G. , pe o durată de 30 de zile.

La efectuarea cercetărilor Parchetul de pe lângă Tribunalul Satu Mare a beneficiat de sprijinul Inspectoratului de Politie al Judeţului Satu Mare – Serviciul de Investigaţii Criminale”.

Fii primul care comentează! despre "Bărbatul din Certeze, ucis cu cruzime! Primele date din ancheta procurorilor"

Tu ce părere ai?

Adresa de mail nu va fi publicată. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, alte jigniri sau injurii se vor sancționa cu cenzurarea parțială a comentariului, ștergerea integrală sau chiar interzicerea dreptului de a posta. Site-ul Presasm.ro nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea revine integral autorului comentariului.




Mai multe despre crimă
Crimă în județul Satu Mare. Bărbat găsit mort în șanț. Un individ a fost arestat

Închide