Buget record pentru investiții la Satu Mare. Lista străzilor și trotuarelor care intră în reabilitare

Bugetul municipiului Satu Mare pentru anul în curs este cu 100 de milioane mai mare decât cel din 2019, a spus astăzi primarul Kereskényi Gábor. Va fi și cel mai mare buget de investiții din ultimii zece ani, precizează edilul, cu 112 milioane de lei alocate proiectelor de modernizare și dezvoltare. 

Bugetul total al municipiului Satu Mare pentru anul 2020 este de 329 milioane lei, a anunțat primarul Kereskényi Gábor într-o conferință de presă. Edilul a precizat că este cu 100 de milioane mai mare decât cel de anul trecut.

“Diferența vine din schimbarea cotelor din impozitul pe venit, de la 60 la 63 la suta, un plus de aici de 29 milioane de lei. Plus, de la indemnizația persoanelor cu handicap, 16 milioane de lei, fiind că guvernul suportă jumătate din aceste cheltuieli. Economia orașului este de 16 milioane de lei”, a explicat edilul despre câteva dintre măsurile care au adus mai mulți bani la bugetul orașului.

În ceea ce privește modul în care vor fi cheltuiți banii publici, primarul a spus că în acest an, municipiul Satu Mare se va bucura de cea mai mare alocare pentru investiții.

“Vor merge 112 milioane de lei la investiții, cel mai mare buget din ultimii 10 ani”, a declarat Kereskényi Gábor.

Iar o parte însemnată din bugetul de investiții va fi alocată infrastructurii rutiere.

“Pentru reabilitarea străzilor se alocă 23,5 milioane lei”, a mai precizat primarul.

Ce străzi intră în reabilitare în 2020

REABILITARE CAROSABIL + TROTUARE:

  • • B-dul Octavian Goga
    • intersecția Burdea (carosabil)
    • str. Ambudului
    • str. Dorna
    • str. Codrului
    • str. Cibinului
    • str. Șantierului
    • str. Vânătorilor
    • str. Muncitorilor
    • str. Jocului
    • str. Universului
    • Zona Ozana

REABILITARE CAROSABIL + TROTUARE:

• str. Iuliu Coroianu
• str. Eroii Revoluției
• str. Banat
• str. Andrei Mureșanu
• str. Bujorului (între str. Petőfi și str. M. Deportați)
• str. Ialomiței
• str. Zorilor
• str. Ștefan cel Mare
• str. Ady Endre

CAROSABIL:

• str. Botizului
• str. Ion Vidu
• Drumul Careiului (spate blocuri)
• str. Amațiului
• Bld. Cloșca (între Rosetti și Gara Ferăstrău)
• str. Martirilor Deportați

PARCĂRI:

• str. Ipotești (parcare)
• zona Brâncoveanu (parcări)
• str. Traian (spate blocuri)
• str. Cetății (spate blocuri)

TROTUARE:

• str. Argeșului (între Teilor și Axente Sever)
• str. Chendi (între Teilor și Lazarului)
• str. Constantin Brâncuși
• str. Gavril Lazăr (între Bujorului și Diana)
• str. Zutphen (între Turturelelor și Gabriel Georgescu)
• str. Dsida Jenő
• str. Dragoș Vodă
• str. Rândunelelor
• str. Barbu Ștefănescu Delavrancea
• str. I. Slavici (între Banat și Coșbuc)
• str. N. Bălcescu
• aleea Augustin Ferențiu
• str. Vulturului

PAVAJ:

• str. Al Ioan Cuza
• P-ța Anghel Saligny

O altă noutate, spun autoritățile locale, este implicarea tot mai mare, cu propuneri concrete, din partea cetățenilor municipiului.


Vor să transforme Sătmarul într-un șantier. Mari proiecte, toate în execuție în 2020


Iar unele solicitări făcute de locuitori se pot regăsi în proiectul de buget pentru anul în curs.

“Am încercat să ținem cont de propunerile cetățenilor vizavi de buget, care ar fi cele mai importante lucrări. Am primit peste 800 de reacții și 30 de mail-uri cu propuneri concrete. Marea majoritate am inclus in buget, la reabilitare străzi, la iluminatul stradal. Cred că acesta este drumul cel bun, când vin cu chestiuni concrete.”, a spus primarul municipiului Satu Mare.

6 Comments on "Buget record pentru investiții la Satu Mare. Lista străzilor și trotuarelor care intră în reabilitare"

  1. Unele străzi sunt reabilitate, altele nici măcar nu sunt asfaltate.
    Străzile cu pământ Iza și Lebedei pe când?

    View Comment
  2. DAR CAPATUL STR DARA DE LA CURBA CATRE COMPLEXUL RACHEL CATRE CENTURA ,CAND VA VETI INDURA SA O ASTFALTATI ?
    Sa stiti ca si cei de acolo platesc impozite si chiar voteaza….

    View Comment
  3. Efimov Petre | februarie 13, 2020 at 19:38 |

    Poate vine domnul primar și la noi în Sătmărel să afle ce ar mai trebui reabilitat în acest cartier uitat de autoritățile locale.

    View Comment
  4. Iar Str.Martirilor Deportati?O data la cati ani trebuie reabilitat carosabilul? Sau “trebuie” schimbate di nou traseele autobuzelor care circula pe podul Golescu?!

    View Comment
  5. Eu cu cine votez | februarie 14, 2020 at 13:02 |

    Mai satmareni stati cumunti ca e vrajeala electorala! Ce zice asta ca face, nici Samanta nu reuseste! Sa reabilitezi 1/2 din oras? Barbereala fara spuma! Nu stiu cum nu le crapa buca de atata minciuna si presasm mai publica asemenea ra…!!!

    View Comment
  6. Str Iza când se va asfalta???????

    View Comment

Tu ce părere ai?

Adresa de mail nu va fi publicată. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, alte jigniri sau injurii se vor sancționa cu cenzurarea parțială a comentariului, ștergerea integrală sau chiar interzicerea dreptului de a posta. Site-ul Presasm.ro nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea revine integral autorului comentariului.




Mai multe despre buget 2020, Kereskenyi Gabor
Este oficial: Kereskényi Gábor candidează pentru un nou mandat: “Nu a fost o decizie ușoară”

Închide