BUGETOFAGI! CJ Satu Mare are de două ori mai mulți angajați decât CJ Bihor!


Este cât se poate de clar faptul că în Consiliul Județean Satu Mare prioritară este angajarea pilelor, a nevestelor, amantelor, nepoților sau copiilor. O simplă raportare la Consiliul Județean Bihor ne arată adevărata dimensiune a ”bugetofagiei” din Consiliul Județean Satu Mare. Adică, a angajărilor unor incompetenți profesional pe criterii dubioase.

Potrivit informațiilor PresaSM, Consiliul Județean Satu Mare are o schemă de personal de 219 (!) locuri, din care sunt ocupate 191 (!). Printre angajați se numără rude sau apropiați ai unor lideri politici, plantați total netransparent pe posturile respective. Un sport practicat de către toate partidele care au condus Consiliul Județean Satu Mare: UDMR, PNL sau PSD.

CJ Bihor, mai puțini angajați la o populație aproape dublă

La polul opus, noua organigramă a Consiliului Județean Bihor va avea 97 de posturi, după reorganizarea realizată de către noul președinte Ilie Bolojan. În schema anterioară, erau 194 de posturi în organigramă, dintre care 174 efectiv ocupate. Practic, 77 de angajați vor rămâne fără loc de muncă de la 1 decembrie.

Consiliul Județean Satu Mare, care deservește o populație de 329.000 de persoane, avea mai mulți angajați decât CJ Bihor și înainte de reorganizare! (SM – 191, BH – 174). Cu toate că aparatul propriu al președintelui CJ Bihor deservește o populație de 561.000 de persoane. Aproape dublu cât județul Satu Mare!

Pataki nu e în stare să ofere un răspuns

Reporterii PresaSM l-au întrebat pe președintele Consiliului Județean Satu Mare, Pataki Csaba, de ce nu s-a făcut o analiză a calității muncii. În condițiile în care cel puțin 20% (!) dintre angajați nu au ce să caute în administrația județeană. Indivizi care au ajuns pe funcții doar GRAȚIE apropierii de Adrian Ștef, Mircea Govor, Ioan Rus sau chiar Pataki Csaba.

Răspunsul a fost incoerent, plin de fracturi logice. Ba că acei angajați muncesc, ba că nu are cu cine să muncească. Fie că legea nu le permite, fie că alții sunt de vină.

Concluzia: Pataki Csaba nu are curajul să reorganizeze și să eficientizeze Consiliul Județean Satu Mare, fiind practic un complice. În tot acest timp, județul Satu Mare stagnează în raport cu județele din nord-vestul României!



9 Comments on "BUGETOFAGI! CJ Satu Mare are de două ori mai mulți angajați decât CJ Bihor!"

  1. Domnu primar nu vrea sa ia nici o masura???

    View Comment
  2. Suntem cel mai slab dezvoltat județ din NV țării! Ăștia n-au nici cea mai mică rușine, degeaba îi puneți în colț! Dacă și votanții au fost ‘complice’ prin votul acordat… Înca 4 ani de ‘făcut nimic’! Noapte bună, Satu Mare!

    View Comment
  3. Așa vă trebuie FRAIERI DE SĂTMĂRENI!!! La proteste APROAPE NIMENI!!!
    La voturi doar cei de naționalitate MAGHIARĂ!

    View Comment
  4. Intrebarea este dcă acei angajați au de lucru sau freacă menta pe salar bun? Poate fi și acel fapt că nu angajăm personal, dar cea existentă nu mai face față muncii că a preluat munca ălora care au fost dați afară. Eficiența este întrebarea.

    View Comment
  5. si la primaria din negresti oas sunt pline birourile de trantori ex 3 intr un birou unde pe vremea veche a fost una.nepotism curat

    View Comment
  6. Dl Pataki a uitat ca la multi dintre acesti bugetari le-au fost achitate in perioada 2011-2015 drepturi salariale ilegale care nici macar nu au fost recuperate niciodata, respectiv sporuri ilegale pentru fonduri europene si cursuri de specializare pe litoral la hoteluri de 3 stele!

    View Comment
  7. Pai nah, clientela trebuie servita…

    View Comment
  8. Cristian Soponos Cornean | noiembrie 2, 2020 at 12:12 |

    Rușinică!!!
    Dacă te bâlbâi, nu ai un răspuns, sau nu te poți hotărâ ce să faci, lasă pe cineva competent. Reformă în administrație trebuie făcută urgent.

    View Comment
  9. Cineva trebuie sa se autosesizeze!

    View Comment

Tu ce părere ai?

Adresa de mail nu va fi publicată. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, alte jigniri sau injurii se vor sancționa cu cenzurarea parțială a comentariului, ștergerea integrală sau chiar interzicerea dreptului de a posta. Site-ul Presasm.ro nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea revine integral autorului comentariului.




Mai multe despre Consiliul Județean Satu Mare
LISTĂ. Cine sunt noii consilieri județeni. Astăzi au depus jurământul

Închide