Chinul zilnic prin care trec mii de medici de familie: “Sistemul informatic, în colaps total”

Societatea Națională de Medicină a Familiei a tras un semnal de alarmă cu privire la sistemul informatic. Nu este pentru prima dată când medicii de familie se plâng de problemele întâmpinate, dar acum spun că s-a depășit orice nivel de suportabilitate. 

Medicii de familie solicită imperativ rezolvarea problemelor informatice și adaptarea normelor de activitate la ritmul de funcționare a sistemului. Într-o scrisoare deschisă adresată autorităților, Societatea Națională de Medicină a Familiei spune că sistemul informatic este în colaps total, iar efectele sunt resimțite în primul rând de pacienți.

“Toate efectele negative ale acestei situații se răsfrâng în primul rând asupra pacienților prin prelungirea timpului de așteptare. Disfuncționalitățile sistemului creează probleme insurmontabile medicului de familie, atât la nivel birocratic cât și în comunicarea cu pacientul. De exemplu, documentele emise la un cabinet de medicină de familie (bilet de trimitere, rețetă electronică) trebuie validate în termen de max 72 de ore însă au fost situații în care pe o perioada de 3 zile sistemul a funcționat adunat 2-3 ore,” spun medicii de familie.

Mulți dintre medicii de familie se trezesc noaptea pentru a valida documentele de peste zi, în speranța că sistemul va lucra mai ușor, având în vedere traficul scăzut.

Iar când sistemul nu funcționează, pacienții au de suferit. Și sătmăreni au raportat că atunci când nu se reușește validarea serviciilor oferite, fie sunt chemați mai târziu sau în altă zi, fie crește timpul de consult, iar cozile devin tot mai mari în fața cabinetelor medicale.

Sistemul s-a “revigorat” când s-a anunțat monitorizarea acestuia. A revenit la normal după alegeri

Medicii mai spun și că sistemul a început să funcționeze mai bine, după ce a fost anunțată măsura monitorizării acestuia. Dar lucrurile au revenit la normal, imediat după terminarea scrutinului pentru europarlamentare. Iar medicii au și dat o notă sistemului: 0,33.

Sistemul Cardului National de Asigurări Sociale de Sănătate (CEAS) a costat peste 87,6 milioane lei fără (TVA). Contractul de servicii privind implementarea prescripției electronice (SIPE) a fost de 36,2 milioane lei fără TVA. În 31 martie 2017 s-au mai cheltuit 7,6 milioane de lei, fără TVA, pentru mentenanța și suportul soft-ului care integrează informațiile din sistem.

Fii primul care comentează! despre "Chinul zilnic prin care trec mii de medici de familie: “Sistemul informatic, în colaps total”"

Tu ce părere ai?

Adresa de mail nu va fi publicată. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, alte jigniri sau injurii se vor sancționa cu cenzurarea parțială a comentariului, ștergerea integrală sau chiar interzicerea dreptului de a posta. Site-ul Presasm.ro nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea revine integral autorului comentariului.




Mai multe despre medici de familie
FOTO. Un medic a murit în timpul gărzii. Medicii: ”Câți mai trebuie să murim?”

Închide