Cine conduce Inspectoratul de Poliție Satu Mare. PresaSM vă prezintă toate detaliile

Sorin Daniel Stan a preluat atribuțiile de comandă a Inspectoratului Județean de Poliție Satu Mare, după ce detașarea fostul inspector șef Alin Haniș a expirat la sfârșitul săptămânii trecute.

Sorin Daniel Stan a lucrat pe linie de poliție economică, iar soția acestuia este de profesie avocat. Potrivit unor surse judiciare, se pare că se va solicita numirea și a unui adjunct, pentru a conduce eficient Inspectoratul Județean de Poliție.

Potrivit declarației de avere, Sorin Daniel Stan are un teren în suprafață de 417 metri pătrați, dobândit prin cumpărare în 1997. De asemenea, deține două imobile. Unul în suprafață de 206 metri pătrați, cumpărat în anul 1997, respectiv un apartament în suprafață de 54 de metri pătrați cumpărat în anul 2008. Sorin Daniel Stan mai deține un autoturism marca Volkswagen, cumpărat în cursul anului 2010.

În ceea ce privește datoriile, șeful Inspectoratului Județean de Poliție are un credit de 125.000 de franci elvețieni, contractat în anul 2007 și scadent în anul 2030, respectiv un credit de 24.000 de lei, contractat în anul 2009 și scadent în cursul anului 2018.

Referitor la venituri, Sorin Daniel Stan are un salar anual de 56.586 lei, iar soția sa, de profesie avocat, a avut în anul 2015 un venit anual brut de 300.000 de lei din activități juridice.

Fii primul care comentează! despre "Cine conduce Inspectoratul de Poliție Satu Mare. PresaSM vă prezintă toate detaliile"

Tu ce părere ai?

Adresa de mail nu va fi publicată. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, alte jigniri sau injurii se vor sancționa cu cenzurarea parțială a comentariului, ștergerea integrală sau chiar interzicerea dreptului de a posta. Site-ul Presasm.ro nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea revine integral autorului comentariului.




Mai multe despre Inspectoratul de Poliție Județean
O nouă ”decapitare”. Inspectoratul Județean de Poliție Satu Mare a rămas fără șef

Închide