Un dosar de furt calificat cu un prejudiciu uriaș, estimat la 165.000 de euro - PREZENTAT ÎN PREMIERĂ DE PRESASM - este instrumentat de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Satu Mare. Cei doi inculpați cercetați în cauză au fost arestați preventiv, după ce anchetatorii au stabilit că unul dintre ei ar fi avut rolul de a asigura transportul și de a sprijini activitatea infracțională a unei alte persoane.
Daniel Dumitrașcu și Alin-Andrei Vențel au fost arestați preventiv ca urmare a deciziei judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Satu Mare, decizie menținută și de către judecătorul din cadrul Tribunalului Satu Mare. Cei doi nu sunt din județul Satu Mare, ci provin din Moldova și Muntenia. Alin-Andrei Vențel și un Daniel Dumitrașcu sunt acuzați de complicitate la furt calificat. Aceștia nu au intrat efectiv în imobil, dar au sprijinit activitatea infracțională asigurând transportul autorului spargerii. Instanța a reținut în cazul lui Alin-Andrei Vențel și aplicarea regulilor privind pluralitatea intermediară (existența unor antecedente penale) conform Codului penal.
Furtul ar fi avut loc într-o locuință din municipiul Satu Mare
Din datele făcute publice de anchetatori rezultă că faptele cercetate s-ar fi produs în perioada 22 iulie – 24 iulie 2026, iar ținta ar fi fost o locuință din municipiul Satu Mare. Conform Parchetului, unul dintre inculpați ar fi sprijinit activitatea infracțională a unei alte persoane prin asigurarea transportului. Persoana pe care ar fi ajutat-o ar fi pătruns în domiciliul victimei după ce ar fi forțat sistemul de închidere al ușii de acces.
Din interior ar fi fost sustrasă suma impresionantă de 165.000 de euro. Comunicatul Parchetului nu precizează, în acest moment, dacă prejudiciul a fost recuperat, integral sau parțial, și nici nu oferă informații despre destinația banilor după comiterea presupusului furt.
Procurorii au cerut arestarea unuia dintre inculpați
În urma probatoriului administrat în dosar, procurorul de caz a considerat că, în privința unuia dintre cei cercetați, este necesară luarea unei măsuri preventive severe. Astfel, tot în data de 10 septembrie 2026, Parchetul de pe lângă Judecătoria Satu Mare a sesizat judecătorul de drepturi și libertăți cu o propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.
Cercetările în acest caz sunt efectuate de polițiștii judiciari din cadrul Biroului de Investigații Criminale, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Satu Mare. Anchetatorii urmează să stabilească întreaga succesiune a faptelor, contribuția concretă a fiecărei persoane implicate și împrejurările în care suma de 165.000 de euro ar fi fost sustrasă din locuința victimei. Este important de precizat că punerea în mișcare a acțiunii penale și arestarea preventivă reprezintă etape ale procesului penal și nu înlătură prezumția de nevinovăție. Vinovăția unei persoane poate fi stabilită definitiv doar de instanța de judecată.
Ce a scris PresaSM în premieră
Un furt de proporții a avut loc în municipiul Satu Mare, într-un bloc situat în cartierul Micro 17. Potrivit informațiilor obținute de PresaSM, hoțul sau hoții ar fi profitat de faptul că proprietarii apartamentului erau plecați în concediu și au pătruns în locuință, de unde au sustras aproximativ 165.000 de euro. Spargerea s-ar fi produs în cursul zilei de vineri. Suspectul ar fi intrat fără să atragă atenția în scara blocului, după care ar fi forțat ușa apartamentului și ar fi pătruns în interior. Deși în locuință se aflau și obiecte din aur de valoare, autorul nu s-ar fi atins de acestea, preferând să plece doar cu banii cash.
Proprietarii s-au întors acasă în cursul zilei de miercuri, moment în care au descoperit că locuința le-a fost răvășită și au realizat că au fost victimele unei spargeri. Aceștia au apelat imediat numărul unic de urgență 112. La fața locului au intervenit mai multe echipaje de polițiști și criminaliști, precum și investigatori din cadrul Serviciului de Investigații Criminale al Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare. Oamenii legii au efectuat cercetări pentru ridicarea urmelor și stabilirea împrejurărilor în care a fost comis furtul.
Surse apropiate anchetei susțin că există indicii potrivit cărora autorul ar fi acționat "la pont", cunoscând faptul că proprietarii erau plecați de acasă și că în apartament se afla o sumă importantă de bani. Faptul că obiectele din aur au fost lăsate neatinse întărește ipoteza că ținta principală a infractorului a fost numerarul.
Ce a spus POLIȚIA la data publicării primului articol, la solicitarea PresaSM: ”La data de 29 iulie a.c. polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Satu Mare au fost sesizați prin apel 112, de către o femeie de 67 de ani, din municipiul Satu Mare, despre faptul că în perioada 24-29 iulie a.c., persoane necunoscute ar fi pătruns prin efracție în incinta apartamentului său din municipiul Satu Mare, de unde ar fi sustras o importantă sumă de bani. Polițiștii continuă cercetările în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat, în vederea identificării și depistării autorului, precum și pentru dispunerea măsurilor legale care se impun”.
-------------------------------
FOTO: Arhivă/Scop ilustrativ