Cod galben la Satu Mare. Se anunță furtuni, vijelii și averse

Administrația Națională de Meteorologie a emis astăzi o avertizare Cod galben pentru județul Satu Mare. Potrivit meteorologilor, sunt anunțate furtuni, vijelii și averse.
ANM a emis o avertizare Cod galben de vreme rea pentru județul Satu Mare. Avertizarea va fi valabilă în intervalul 18 mai, ora 12 – 18 mai, ora 21. Potrivit meteorologilor, ne vom confrunta cu instabilitate atmosferică, vijelii, dar și ploi importante din punct de vedere cantitativ.
„În Banat, Crișana, Maramureș, Transilvania, cea mai mare parte a Moldovei și la munte vor fi intensificări ale vântului și vijelii, cu viteze în general de 50…60 km/h, iar la altitudini mari, de peste 90 km/h. Local vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, ce se va manifesta prin averse, descărcări electrice și izolat grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 15…25 l/mp și pe arii restrânse, mai ales în zonele montane, de peste 30…35 l/mp”, spun cei de la ANM.
În plus, în continuare este în vigoare o informare de vreme rea valabilă pentru întreaga țară.
În intervalul 18 mai, ora 10 – 20 mai, ora 10, vor fi averse pe arii extinse în vestul, nordul și centrul țării și local în rest.
Se vor semnala și descărcări electrice, iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare vor fi cantități de apă de 15…25 l/mp și pe arii restrânse de peste 35…40 l/mp.
La munte, în general la altitudini mai mari de 1500 m, vor fi și precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare și local se va depune strat de zăpadă (în medie de 5…10 cm).
Temporar vântul va avea intensificări în toate regiunile, cu viteze în general de 40…60 km/h, iar la munte de peste 80…90 km/h.
Vremea va fi deosebit de rece, cu valori termice cu mult sub mediile multianuale specifice perioadei, în Banat, Crișana, Maramureș, Transilvania și Moldova, unde temperaturile maxime vor fi cuprinse în general între 10 și 18 grade și minime între 2 și 12 grade, cu cele mai scăzute valori în depresiuni.
