Cod roșu în vămile din județ. Petea și Urziceni, printre cele mai aglomerate din România


Punctele de trecere a frontierei de stat de la Petea și Urziceni sunt printre cele mai aflomerate din România. Sistemul de monitorizare al traficului – aflat pe situl Poliţiei de Frontieră, arată că în jurul orei 12.00 este nevoie de peste 70 de minute pentru a tranzita cele două puncte de la Petea și Urziceni.

Cu toate că în Petea se lucrează pe șapte benzi pe sensul de ieșire din țară, air la Urzicenis e lucrează pe trei benzi la ieșirea din țară. Mai aglomerate sunt doar punctele de la Nădlac II – 90 de minute, respectiv Cenad – 80 de minute.

Din câte se pare, problema este cauzată de intrarea în vigoare a Regulamentului 458/2017 de modificare a Codului Frontierelor Schengen (Regulamentul 399/2016), adoptat de către Parlamentul European și Consiliul Europei. Noile controale constau în verificarea documentelor de călătorie și consultarea bazelor de date relevante cu privire la toate persoanele, inclusiv cele care beneficiază de dreptul la liberă circulație în temeiul dreptului UE (și anume cetățenii UE și membrii familiilor lor care nu sunt cetățeni ai UE) atât pe sensul de intrare, cât şi pe cel de ieşire din ţară.



Fii primul care comentează! despre "Cod roșu în vămile din județ. Petea și Urziceni, printre cele mai aglomerate din România"

Tu ce părere ai?

Adresa de mail nu va fi publicată. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, alte jigniri sau injurii se vor sancționa cu cenzurarea parțială a comentariului, ștergerea integrală sau chiar interzicerea dreptului de a posta. Site-ul Presasm.ro nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea revine integral autorului comentariului.




Mai multe despre vama Petea
Un bărbat a făcut infarct la coadă în Vama Petea. Un polițist l-a salvat!

Închide