Codul Rutier, făcut praf. Șofer cu alcoolemie enormă în municipiul Satu Mare

Polițiștii Biroului Rutier Satu Mare au identificat în trafic, pe raza municipiului Satu Mare, un bărbat, de 59 de ani, din municipiul Satu Mare, care se afla la volanul unui autoturism, după ce consumase băuturi alcoolice. Astfel, rezultatul testării cu aparatul alcooltest, a indicat o concentrație alcoolică de 1,40 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Și polițiștii din cadrul Secției Poliție Rurală Gherța Mică au identificat un bărbat, de 28 de ani, din localitatea Coca, care conducea un autoturism pe raza localității unde domiciliază aflându-se sub influența băuturilor alcoolice. În urma testării cu aparatul alcooltest a rezultat o concentrație alcoolică de 0,48 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Ambii conducători auto au fost conduși la o unitate spitalicească în vederea recoltării de probe biologice de sânge pentru stabilirea cu exactitate a alcoolemiei.

În ambele cauze, se continuă verificările în dosarele penale întocmite sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană aflată sub influența băuturilor alcoolice.

În alte cazuri, poliţiştii au ridicat certificate de înmatriculare, întrucât un autoturism identificat de polițiști în trafic avea montate alte anvelope decât cele prevăzute în certificatul de înmatriculare, iar cel de al doilea avea montate lumini de altă intensitate.

Totodată, în cazul a 4 conducători auto polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Satu Mare au dispus suspendarea dreptului de a conduce pentru 90 de zile, întrucât au depășit viteza maximă legală admisă cu peste 50 km/h, iar pentru un conducător auto au dispus suspendarea dreptului de a conduce auto pe drumurile publice pentru 30 de zile, întrucât a efectuat o depășire neregulamentară.

Fii primul care comentează! despre "Codul Rutier, făcut praf. Șofer cu alcoolemie enormă în municipiul Satu Mare"

Tu ce părere ai?

Adresa de mail nu va fi publicată. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, alte jigniri sau injurii se vor sancționa cu cenzurarea parțială a comentariului, ștergerea integrală sau chiar interzicerea dreptului de a posta. Site-ul Presasm.ro nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea revine integral autorului comentariului.




Mai multe despre Inspectoratul de Poliție Județean
FOTO. Cum se plasează banii falși în municipiul Satu Mare

Închide