Copii purtați între spitale. Loteria diagnosticelor de la Spitalul Județean

Mama unui copilaș, în vârstă de șase ani, s-a plâns zilele trecute de anumite diagnostice considerate greșite, au aflat reporterii PresaSM.

Aceasta a spus că s-ar fi dus la Spitalul Județean cu copilul, a primit un diagnostic, dar a refuzat medicamentația. Când a cerut o altă opinie medicală, se pare că minorul nu avea mai nimic.

”Am mers cu copilul că mi-a vărsat în ziua aia de trei ori, l-a pus la perfuzie și i-au administrat ampicilină injectabilă. Am întrebat pentru ce îi dă, mi-a răspuns că are infecție. Mi-a zis că îi mărit ficatul și are probleme cu fierea la 6 ani. Asta era sâmbăta, i-a scris tratament acasă prin care avea și 12 ampiciline (injecții).

Am mers acasă, nu i-am dat injecții, am zis că aștept până luni să merg la un ecograf cu copilul. Am mers luni la ecografie abdominală unde mi-a arătat medicul de la Caritas căci copilul e bine, doar a mâncat ceva și s-a balonat și s-a stricat la stomac, mi-a scris picuri espumisan, și totul a fost bine. Mai bine un drum până în Baia Mare decât la spital în Satu Mare”, a spus sătmăreanca.

Femeia a mai povestit și ce a pățit cu bebelușul, în vârstă de șapte luni. Din cauza atitudinii unor cadre medicale, a ales să meargă de la Satu Mare la Spitalul Județean Baia Mare, au mai aflat reporterii PresaSM. 

”Cu un copil de șapte luni, având varicelă și febră 40 m-au ținut două ore afară până soțul a făcut scandal, una dintre asistente fiind însărcinată nici nu a vrut să pună mâna pe el ca să nu ia varicelă. Atuncia mi-am luat copilu în brațe și am mers cu el în Baia Mare, unde pe loc l-au consultat, i-au dat perfuzie și tratament și ne-a lăsat acasă”, a mai spus mămica.

Fii primul care comentează! despre "Copii purtați între spitale. Loteria diagnosticelor de la Spitalul Județean"

Tu ce părere ai?

Adresa de mail nu va fi publicată. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, alte jigniri sau injurii se vor sancționa cu cenzurarea parțială a comentariului, ștergerea integrală sau chiar interzicerea dreptului de a posta. Site-ul Presasm.ro nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea revine integral autorului comentariului.




Mai multe despre Spitalul Judetean Satu Mare
Premieră la Spitalul Județean. Secția de neurologie, mutată într-un container…modular

Închide