Copilul din Odoreu, care a căzut de la etaj, în stare stabilă. A început ancheta

Adolescentul de 15 ani, care a căzut de la etajul II al școlii din Odoreu după ce s-a dat pe balustradă, e în stare stabilă. Ancheta Inspectoratului Școlar este în desfășurare, iar în paralel se fac cercetări în dosarul deschis in rem pentru vătămare corporală. 

Adolescentul de 15 ani este în stare stabilă, conștient, au precizat surse pentru PresaSM. El a fost transferat la spitalul din Cluj, după ce analizele medicale au arătat că băiatul s-a ales cu leziuni severe la nivelul toracelui în urma căzăturii.

”Este mult mai bine, deja este stabil. A început să și mănânce. A ieșit din starea critică în care se afla”, au spus surse avizate pentru PresaSM. 

O anchetă a Inspectoratului Școlar este în desfășurare pentru a determina circumstanțele exacte în care s-a produs incidentului.

Polițiștii au confirmat în cursul zilei de vineri deschiderea unui dosar penal in rem pentru vătămare corporală gravă.

Adolescentul a căzut de la etaj în timpul pauzei

Adolescentul de 15 ani, elev în clasa a VIII-a a Școlii Gimnaziale din Odoreu, se afla în pauză când s-a urcat pe balustradă, a alunecat și a căzut de la etajul al doilea al clădirii.

Incidentul a fost surprins de camerele de supraveghere, au confirmat cei de la Inspectoratul Școlar, care încă de vineri au precizat că vor deschide o anchetă internă.

Tot Inspectoratul Școlar a precizat că minorul se afla în grija unui asistent maternal, iar el era cunoscut cadrelor didactice ca având probleme de comportament. Comunicatul transmis de ISJ nu precizează dacă tânărul primea sau nu consiliere de specialitate.

Un incident similar a avut loc la începutul lunii la o școală din Bistrița-Năsăud. Acolo un copil de 13 ani a picat în gol. Și atunci elevii se aflau în pauză, băiatul s-a urcat pe balustrada scărilor, iar într-o clipă de neatenție s-a prăbușit de la etajul al doilea al clădirii. Și adolescentul din Bistrița era tot în grija unui asistent maternal. Cadrele didactice ar fi declarat că elevul avea probleme de comportament.

Fii primul care comentează! despre "Copilul din Odoreu, care a căzut de la etaj, în stare stabilă. A început ancheta"

Tu ce părere ai?

Adresa de mail nu va fi publicată. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, alte jigniri sau injurii se vor sancționa cu cenzurarea parțială a comentariului, ștergerea integrală sau chiar interzicerea dreptului de a posta. Site-ul Presasm.ro nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea revine integral autorului comentariului.




Mai multe despre accident, comuna Odoreu, copil
Doi copii s-au opărit cu apă în județul Satu Mare. Medicii au chemat avionul SMURD

Închide