"Conform ultimelor date furnizate de către Direcția de Sănătate Publică Satu Mare, la nivelul județului nostru, până în acest moment s-au înregistrat 41 de persoane depistate pozitiv, infectate cu noul coronavirus SARS-CoV-2, din totalul de 543 de persoane testate. Printre acestea se numără 5 cadre medicale, dintre care 4 au fost externate, după ce s-au vindecat, la această dată aflându-se în izolare la domiciliu pentru recuperare, iar un cadru medical se află internat într-o unitate spitalicească unde se află sub observație. Dintre cele 41 de persoane declarate pozitiv, 13 sunt vindecate", se arată într-un comunicat al Instituției Prefectului.De asemenea, până în prezent, la nivelul județului Satu Mare s-au înregistrat cinci decese datorate COVID-19.
COVID-19 Satu Mare: Cinci cadre medicale infectate cu coronavirus. Câte teste s-au făcut la Satu Mare
Cinci cadre medicale din Satu Mare au fost infectate cu noul coronavirus, precizează autoritățile. Dintre acestea, patru au și fost deja externate după vindecare și sunt în izolare la domiciliu. În to...
Cinci cadre medicale din Satu Mare au fost infectate cu noul coronavirus, precizează autoritățile. Dintre acestea, patru au și fost deja externate după vindecare și sunt în izolare la domiciliu. În total, 13 din cele 41 de persoane diagnosticate pozitiv cu COVID-19 la Satu Mare s-au vindecat.
Potrivit autorităților județene, la nivelul județului Satu Mare au fost testate 543 de persoane. Dintre acestea, doar 41 au fost confirmate pozitiv, adică aproximativ 7,5%. Printrele ele se află și cinci cadre medicale. Patru s-au vindecat deja, spun autoritățile. În total, 13 sătmăreni s-au vindecat de COVID-19.
Citește și
Actualitate
FOTO/VIDEO. Exercițiu cu adrenalină maximă la Satu Mare: jaf armat la bancă și cursă contracronometru spre graniță
Actualitate
Un tânăr (21) a spart cu palma parbrizul mașinii Poliției Satu Mare! Reținut pentru 24 de ore
Actualitate
Incendiu la o cunoscută cabană din județul Satu Mare. Mobilizare a pompierilor
Actualitate
Cum erau supravegheați sătmărenii de Securitate în regimul comunist. Exemple concrete
Actualitate
Sătmărean prins cu droguri în lenjerie, în pivnița unui bloc. A ”turnat” alți traficanți
Actualitate
FOTO. Spectacol de foc și adrenalină! Polițiștii din Satu Mare au luat armele la rând, cu precizie
Actualitate
ANCHETĂ DIICOT. Cum sunt implicați unii sătmăreni în scheme de spălare a banilor
Actualitate
Corpul de control al ministrului Educației vine la Satu Mare în scandalul comasării celor patru licee tehnologice
Actualitate
Sătmăreancă bătută de un bunic (77 ani) cu coada coasei pentru că și-a pășunat caprele pe terenul vecinului
Actualitate
Agresiune într-o benzinărie din municipiul Satu Mare. A fost chemată Poliția
Actualitate
FOTO. S-a răzbunat pe bolidul vărului său. I-a dat foc, în municipiul Satu Mare
Actualitate