COVID-19 Satu Mare: Încă o persoană s-a vindecat de infecția cu coronavirus

Autoritățile au anunțat că încă o persoană s-a vindecat de infecția cu noul coronavirus. Astfel, bilanțul persoanelor care s-au însănătoșit a ajuns la 64.

Până în prezent, la Satu Mare s-au înregistrat 64 de vindecări și 8 decese cauzate de coronavirus. Numărul cazurilor, de la începutul epidemiei și până în prezent, la nivelul județului, a ajuns la 77 după ce în cursul zilei de ieri autoritățile au mai confirmat un nou caz pozitiv. Practic, la nivelul județului mai sunt active cinci cazuri.

În județul Satu Mare, astăzi, 2 iulie, se află în carantină 11 persoane, iar în autoizolare la domiciliu 1013 persoane.

De asemenea, până în prezent au fost testate 6722 persoane și au fost efectuate 8246 teste.

În perioada 01.07.2020, ora 07:15 – 02.07.2020, ora 07:15, la PTF Petea, pe sensul de intrare în țară s-au prezentat 2804 persoane, dintre care 2566 persoane care fac excepție de la măsura dispusă de DSP.

Dintre acestea, 238 persoane au intrat în izolare la domiciliu.

Restul de 2566 persoane au fost chestionate și evaluate de către personalul medical delegat în cadrul sectorului, starea de sănătate a acestora fiind asimptomatică. Până la data de 02.07.2020, ora 07:15, din PTF Petea au fost escortate la centrele de carantină 773 persoane.

La Urziceni, pe sensul de intrare în țară s-au prezentat 22 persoane care au declarat că au revenit/tranzitat din țările afectate de coronavirus (altele decât țările exceptate de la măsura izolării/carantinării).

Persoanele au fost controlate de către reprezentanții DSP Satu Mare, s-a constatat că acestea nu prezintă simptome specifice de coronavirus, drept urmare li s-a permis intrarea în țară și au intrat în izolare la domiciliu. Până la data de 02.07.2020, ora 07:15, din PTF Urziceni au fost escortate la centrele de carantină 128 persoane.

Fii primul care comentează! despre "COVID-19 Satu Mare: Încă o persoană s-a vindecat de infecția cu coronavirus"

Tu ce părere ai?

Adresa de mail nu va fi publicată. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, alte jigniri sau injurii se vor sancționa cu cenzurarea parțială a comentariului, ștergerea integrală sau chiar interzicerea dreptului de a posta. Site-ul Presasm.ro nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea revine integral autorului comentariului.




Mai multe despre coronavirus Satu Mare
Noi măsuri de relaxare anunțate de Guvern. Liber la fotbal pe teren mic!

Închide