Culmea PROSTIEI. Un biciclist s-a AUTOACCIDENTAT grav și s-a ales și cu DOSAR PENAL

Poliţiştii din Ardud au fost solicitaţi în jurul orei 22:25 să intervină la un eveniment rutier petrecut pe DN 19 A.

În fapt, numitul Marius D., de 41 ani, din Ardud,  în timp ce se deplasa pe DN 19 A cu bicicleta şi aflat în vădită stare de ebrietate,  a pierdut controlul asupra bicicletei și a intrat cu aceasta în șanțul din partea dreaptă a direcției sale de mers, unde s-a izbit de un capăt de podeț, lovindu-se la nivelul capului și al membrelor superioare.

Biciclistul a fost transportat cu ambulanța la UPU Satu Mare, în vederea efectuării de investigații medicale, urmând a se efectua cercetări privind săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă

Fii primul care comentează! despre "Culmea PROSTIEI. Un biciclist s-a AUTOACCIDENTAT grav și s-a ales și cu DOSAR PENAL"

Tu ce părere ai?

Adresa de mail nu va fi publicată. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, alte jigniri sau injurii se vor sancționa cu cenzurarea parțială a comentariului, ștergerea integrală sau chiar interzicerea dreptului de a posta. Site-ul Presasm.ro nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea revine integral autorului comentariului.




Mai multe despre biciclist, dosar penal
Culmea PROSTIEI. Un bărbat BEAT a rănit cu CUȚITUL un copil. Minorul a ajuns la URGENȚE

Închide