Cum ies violatorii în serie, cu mii de euro, din Penitenciarul Satu Mare. Cadoul făcut de guvernanți

”Grație” Legii recursului compensatoriu, infractori recidiviști periculoși au ieșit mult mai repede pe ușile Penitenciarului Satu Mare. Mai mult, au dat statul român în judecată și s-au ales și cu câteva mii de euro! Unul dintre cele mai celebre cazuri este cel al lui Petru Hera – Cristea, condamnat pentru violuri repetate. A încercat să își siluiască chiar și propria sa mamă.

Din 2010 și până în prezent, Petru Hera – Cristea are trei condamnări la activ pentru comiterea infracțiunilor de viol, fiind eliberat condiționat tot de atâtea ori. Ultima eliberare din închisoare s-a produs în urmă cu doi ani.

Concret, a ieșit de după gratii, eliberat în septembrie 2017, în urma unei decizii a Judecătoriei Satu Mare, și a comis la scurt timp un nou viol. A încercat să-și siluiască chiar și mama. Pentru care a fost condamnat din nou – în octombrie 2018 – de Judecătoria Beiuș și a reajuns în regim privativ de libertate.

Doar că pe data de 28 decembrie 2018, Curtea de Apel Oradea a schimbat verdictul dat la Judecătoria Beiuş, scăzând pedeapsa la 4 ani şi 179 de zile.

Motivul? Potrivit deciziei publicate în rezumat pe portalul instanţei, judecătorii au fost obligaţi să ţină cont de pretenţia violatorului care, invocând Legea recursului compensatoriu, a cerut diminuarea pedepsei cu 180 de zile, aferente unei perioade de 912 zile petrecută “în condiţii necorespunzătoare” în Penitenciarul Satu Mare. Respectiv, din ianuarie 2015 până în toamna lui 2017, au aflat cei de la ebihoreanul.ro

Mai mult, violatorul de meserie a primit 3.000 de euro despăgubiri, în urma unei decizii a Curții Europene a Drepturilor Omului, ca urma a perioadei 20 aprilie 2014 – 23 ianuarie 2015, în care a fost încarcerat în Penitenciarul Satu Mare.

Cu alte cuvinte, Petru Hera ”riscă” să scape din nou de închisoare mai repede decât ar trebui. Și cu câteva mii de euro în buzunar! Asta e justiție?!

1 Comment on "Cum ies violatorii în serie, cu mii de euro, din Penitenciarul Satu Mare. Cadoul făcut de guvernanți"

  1. Da, statul român recompensează hoții, violatorii, și își bate joc de cei ce muncesc!!!RUȘINE!!!

    View Comment

Tu ce părere ai?

Adresa de mail nu va fi publicată. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, alte jigniri sau injurii se vor sancționa cu cenzurarea parțială a comentariului, ștergerea integrală sau chiar interzicerea dreptului de a posta. Site-ul Presasm.ro nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea revine integral autorului comentariului.




Mai multe despre Penitenciarul Satu Mare
FOTO. Așa arată trotuarele din fața Penitenciarului, cu sute de deținuți (2.750 lei/lunar/deținut)

Închide