Un curier din județul Satu Mare a ajuns în fața instanței după ce a fost depistat la volanul unui autoturism, deși avea suspendat dreptul de a conduce.
Potrivit procurorilor, în data de 22 septembrie 2024, în jurul orei 11:55, bărbatul a fost oprit de polițiști pe drumul 193 C, în localitatea Viile Satu Mare. În urma verificărilor efectuate în bazele de date, s-a constatat că inculpatul figura cu permisul suspendat pentru o perioadă de 150 de zile, măsură dispusă ca urmare a unei contravenții rutiere și devenită definitivă prin hotărâre judecătorească.
Deși acesta a susținut că nu știa de suspendare și că doar testa autoturismul pe care intenționa să îl cumpere, anchetatorii au stabilit că fusese informat cu privire la măsura luată și că avea obligația legală de a se conforma.
Rechizitoriul întocmit de Parchetul de pe lângă Judecătoria Satu Mare a fost verificat de judecătorul de cameră preliminară, care a constatat că actele de urmărire penală au fost efectuate legal, probele administrate în condițiile prevăzute de lege și că instanța este competentă să judece cauza.
Astfel, s-a dispus începerea judecății în dosarul în care curierul este acuzat de săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere (drept de a conduce suspendat), prevăzută de art. 335 alin. (2) Cod penal.
Inculpatul riscă o pedeapsă cu închisoarea de până la 3 ani sau amendă.
----------------
FOTO: Arhivă/Scop ilustrativ