Deci, se poate! Primăria Carei îi dă un apartament mamei cu patru copii

După ce PresaSM a scris despre cazul Laurei Ruja (30 de ani), o mamă demnă, care își crește singură cei patru copii minori, Primăria Carei a reacționat pozitiv, după ce până acum a trimis-o la plimbare. A contat – poate și mai mult – reacțiile de susținere a mii de persoane, care au sărit imediat în sprijinul mamei. 

Astfel, reprezentanți ai Primăriei Carei au chemat-o de urgență pe Laura Ruja pentru a-și redepune cererile pentru acordarea unui apartament în Cartierul ANL de pe strada Tireamului, urmând ca membrii comisiei de acordare a locuințelor să se întrunească în regim de urgență în următoarele zile. Astfel, există șanse reale ca până de Crăciun Laura Ruja și cei patru copii să-și petreacă Sărbătorile de Iarnă într-o casă nouă, cu o chirie modică.

Venituri infime, disperare mare

Reamintim că după ce a divorțat, femeia a ajuns să trăiască doar din alocațiile celor patru copii, din pensia alimentară, de circa 600 de lei, plătită de soț (când, cum, nefiind o plată constantă) și din cei circa 600 de lei salar, pe care îl încasează pentru că muncește cu jumătate de normă. Atâta poate, pentru că în restul timpului trebuie să-și crească copiii.

”Banii sunt foarte puțini. Am pensia alimentară, care intră cum intră. Alocațiile copilului și salarul de pe part-time. Nu pot mai mult din pricina copiilor. Cheltuielile sunt enorme. Chiria lunară pentru apartamentul în care stau este de 560 de lei, la care se mai adaugă cheltuielile de circa o mie de lei, căci se apropie iarna. Sunt disperată, nu mai știu ce să fac”, a spus Laura Ruja pentru PresaSM

Vrea doar un apartament ANL, nimic mai mult

Laura Ruja este o mamă demnă, care nu cere pomană. Cere doar umanitate din partea celor care ar putea să o ajute. Mai exact, a solicitat un apartament social în Cartierul ANL al Primăriei Carei. Cu toate că situația femeii este cu adevărat disperată, responsabilii Primăriei Carei susțin că nu o pot ajuta, fiindcă mai sunt alte zeci de familii pe lista de așteptare.  Din disperare de cauză, Laura Ruja s-a dus și la Instituția Prefectului, care a retrimis-o la Primăria Carei. Tot nu s-a rezolvat nimic.

 

1 Comment on "Deci, se poate! Primăria Carei îi dă un apartament mamei cu patru copii"

  1. Krajla Renata | noiembrie 13, 2018 at 18:41 |

    Da sigur ca se poate
    In Satu Mare in blocurile ANL locuiesc angajatii de la primariema intrebi oare pt ei au fost construite sau??Rusine

    View Comment

Tu ce părere ai?

Adresa de mail nu va fi publicată. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, alte jigniri sau injurii se vor sancționa cu cenzurarea parțială a comentariului, ștergerea integrală sau chiar interzicerea dreptului de a posta. Site-ul Presasm.ro nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea revine integral autorului comentariului.




Mai multe despre Primaria Carei
FOTO. Drama unei mame, rămasă singură cu patru copii! Autoritățile, ”neputincioase”

Închide