Deputatul Magyar Lorand: Au început plățile pentru Sprijinul Cuplat – Campania 2024: Peste 60 de milioane de euro ajung la fermieri

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, prin Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a început miercuri, 18 iunie 2025, transferul sumelor aferente Sprijinului Cuplat pentru Campania 2024. Peste 43.500 de fermieri vor beneficia de plăți în valoare totală de peste 60 de milioane de euro, fonduri provenite din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA).
„Înțelegem pe deplin importanța acestor fonduri pentru menținerea activităților din agricultură și pentru susținerea sectoarelor sensibile, precum zootehnia și culturile speciale. Fermierii vor regăsi banii în conturi începând de mâine și în zilele următoare”, a transmis Lóránd Magyar, deputat UDMR și vicepreședinte al Comisiei pentru Agricultură.
Sumele virate acoperă atât intervenții de bază, cât și forme de sprijin cuplat pentru culturile speciale (soia, lucernă, leguminoase, orez, sămânță de cartof, sfeclă de zahăr, legume, fructe) și sectorul zootehnic (vaci de lapte, carne vită, ovine, caprine, bivolițe de lapte și viermi de mătase).
Printre cele mai mari alocări se numără:
- Soia – peste 14 milioane euro
- Lucernă – peste 12 milioane euro
- Sfeclă de zahăr – peste 12 milioane euro
- Legume cultivate în câmp, sere și solarii – aproximativ 6,4 milioane euro
- Fructe (prune, mere, cireșe etc.) – peste 2,5 milioane euro
Plățile se realizează în lei, la cursul de schimb stabilit de Comisia Europeană: 4,9753 lei/euro.
