Deputatul Radu Cristescu: ”O alianță românească este soluția”. Răspuns elegant la atacurile din PSD

Deputatul Radu Cristescu a precizat la Informația TV, în cadrul unei emisiuni moderate de către Victor Constantinovici, că o alianță românească în județul Satu Mare ar fi nu doar o soluție politică viabilă, ci și o normalitate, dat fiind faptul că circa 70 la sută dintre sătmăreni sunt români. De asemenea, Radu Cristescu a răspuns într-o manieră elegantă atacurilor furibunde lansate de către Mircea Govor. Dorind – cel mai probabil – să pună în prim plan unitatea partidului, în locul orgoliului personal.

Mesaj elegant pentru Mircea Govor

Radu Cristescu – poate cel mai vocal social-democrat sătmărean – a precizat că în interiorul PSD, atât la nivel național cât și local, se dorește o schimbare din toate punctele de vedere. Dar la vârful partidului să vină oameni noi, iar cei din vechea conducere să facă un pas înapoi.

”Dorim un nou PSD. Dar nu spune nimeni că fostul președinte Mircea Govor nu are o experiență care nu poate fi integrată. Adică, ai nevoie de experiența unui om politic, fiindcă și Mircea Govor are o experiență în politică. Dar dacă vorbim de noul PSD, nu ne mai întoarcem la trecut”, a precizat Radu Cristescu la informatiatv.ro

Cristescu: ”Nu pot închide ochii la hoții”

Deputatul sătmărean a mai explicat de ce a ales să ia poziție publică față de situația politică și administrativă din județul Satu Mare.

”Nu pot sta indiferent când văd ce se întâmplă în Satu Mare. Când văd că toată puterea într-un județ a fost acaparată de un partid: UDMR. Am explicat că am o problemă cu conducerea UDMR-ului, nu am o problemă cu cetățenii de etnie maghiară. Mama mea este unguroaică, nici nu se pune problema să am ceva cu maghiarii (…) Sătmărenii nu mai pot fi prostiți. S-a terminat epoca blaturilor, sătmărenii au văzut ce a fost în campanie: jocurile acestea meschine între UDMR și PNL. Adică, ne înjurăm în campanie, apoi ne adunăm la masă să împărțim funcții. PNL a obținut doi viceprimari la Satu Mare și doi vicepreședinți la Consiliul Județean Satu Mare”, a mai precizat Cristescu în cadrul emisiunii Audiențe în direct, la informatiatv.ro

Alianța românească pentru cei 70 la sută din locuitorii județului

Singurul deputat social-democrat din județul Satu Mare a explicat de ce este nu doar necesară, ci și fezabilă ideea unei coaliții românești.

”Vreau să pornesc o coaliție românească în Satu Mare. Acest lucru se va putea face cu ajutorul românilor și cu ajutorul PNL. Exact ca și atunci când a fost USL-ul, și a câștigat Doru Coica la Primăria Satu Mare și Adrian Ștef la Consiliul Județean. Pentru că așa mi se pare normal, fiindcă suntem 65-70 la sută români în acest județ. Vrem să facem un stop joc la hoții. Nu pot să stau impasibil la aceste lucruri, iar datoria mea ca și politician este să spun ceea ce știu, pentru că oamenii trebuie să cunoască adevărul, iar eu le spun adevărul”, a conchis Radu Cristescu.


3 Comments on "Deputatul Radu Cristescu: ”O alianță românească este soluția”. Răspuns elegant la atacurile din PSD"

  1. mari oameni de cuvânt sunteți voi prb este că nu va mai crede nimeni sa demonstrat la alegerile locale în mod special

    View Comment
  2. Terminati cu prostiile, cu alianta romaneasca! Romani ati fost la conducere si nu ati facut absolut nimic. Numai scandaluri si coruptie si alte magarii. E foarte curios ca de fiecare data cand conduce UDMR-ul se misca ceva in judetul si orasul asta. Si stiti de ce? Pentru ca atunci cand ajung sa conduca , conduc oameni competenti si nu loaze. Asa ca terminati cu tampeniile astea. Ati avut ocazia sa dovediti si nu ati facut-o! Si stiti de ce ? Pentru ca promovati in functii amante si incompetenti care nu au dovedit nimic la locul lor de munca( pentru cei care au asa ceva) Majoritatea celor promovati de voi(PSD) nici macar loc de munca nu su

    View Comment
  3. Trezestete Raducu!Nu mai aveti nici o sansa sa va mai aliati cu PNL-ul!toate partidele fug de voi!

    View Comment

Tu ce părere ai?

Adresa de mail nu va fi publicată. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, alte jigniri sau injurii se vor sancționa cu cenzurarea parțială a comentariului, ștergerea integrală sau chiar interzicerea dreptului de a posta. Site-ul Presasm.ro nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea revine integral autorului comentariului.




Mai multe despre deputat Radu Cristescu
VIDEO. Mircea Govor dinamitează PSD, în public. Atac furibund la singurul deputat social-democrat

Închide