DEZVĂLUIRI. Ce a pățit un sătmărean care a vrut să SCHIMBE lucrurile în județ

Să schimbi actuala stare de fapt din județul Satu Mare nu este prea ușor. De acest lucru s-a convins dr Călin Culcean, amenințat cu moartea. Dar înaintea dr. Culcean au existat alți sătmăreni temerari, care și-au luat inima în dinți în încercarea de a schimba mentalități și moduri de lucru.

Din păcate pentru el și pentru întreaga societate sătmăreană, sistemul l-a executat. Atât prin controale furibunde la sediul firmei sale, atacuri mediatice concentrate și concertate, precum și lansarea de zvonuri în direcția discreditării. Este vorba despre Adam Boer, care vorbește acum public despre presiunile la care a fost supus.

”Eu prin anii 2005-2008 am făcut ce încerci tu acum (i se adresează Dr. Călin Culcean, n.red.). Cred că eram primul care a sesizat instituțiile statului despre neregulile din Satu Mare. Cu ce m-am ales? Cu amenințări, cu intimidări, cu un exces de zel al organelor de control la firma mea. Și când tot nu m-am lăsat, a fost răspândit în oraș prin “surse” că nu sunt normal. Pe vremea respectivă nu exista încă facebook la nivelul actual, nu am reușit să adun oameni în jurul unei cauze civice. Ca urmare, undeva prin 2010 m-am retras. Cea ce faci e bine, poate vremurile s-au schimbat și inițiativele tale vor avea succes, mai ales dacă se strâng zeci sau poate sute de sătmăreni pentru o cauză bună”, a spus Adam Boer. 

Adam Boer

Adam Boer

2 Comments on "DEZVĂLUIRI. Ce a pățit un sătmărean care a vrut să SCHIMBE lucrurile în județ"

  1. Ai dreptate!

    View Comment
  2. silaghi felicia lucia | decembrie 17, 2016 at 23:20 |

    Va sustin si va respect!

    View Comment

Tu ce părere ai?

Adresa de mail nu va fi publicată. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, alte jigniri sau injurii se vor sancționa cu cenzurarea parțială a comentariului, ștergerea integrală sau chiar interzicerea dreptului de a posta. Site-ul Presasm.ro nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea revine integral autorului comentariului.




Mai multe despre dezvăluiri, protest
CINE este tânărul MORT la Spitalul Județean. SUTE de prieteni îl deplâng

Închide