PresaSM Știri din Satu Mare

Top Menu

  • Contact

Main Menu

  • Acasă
  • Locale
  • Nationale
  • Anchete
  • Reportaje
  • Politica
  • Life
  • Editorial
  • Contact
  • Contact

logo

PresaSM Știri din Satu Mare

  • Acasă
  • Locale
  • Nationale
  • Anchete
  • Reportaje
  • Politica
  • Life
  • Editorial
  • Contact


LifeLocaleTop News
Home›Life›Dezvoltare la Satu Mare în ultimul deceniu. Top-ul județelor și cum stăm față de vecinii din Maramureș, Bihor și Sălaj

Dezvoltare la Satu Mare în ultimul deceniu. Top-ul județelor și cum stăm față de vecinii din Maramureș, Bihor și Sălaj

By PresaSM
februarie 13, 2024
951
0
Dezvoltare la Satu Mare

Dezvoltare la Satu Mare. PIB-ul pe cap de locuitor măsoară relația dintre nivelul de venit al unei țări și populația acesteia, iar economiștii îl consideră un instrument util pentru a evalua dezvoltarea economică, în cazul nostru, a unui județ. Potrivit datelor Eurostat și ale Comisiei Naționale de Strategie și Prognoză, date colectate de la cei de la analizeeconomice.ro, în ultimul deceniu, PIB-ul pe cap de locuitor din România a înregistrat o creștere procentuală de 129%. Doar că în timp ce în unele județe creșterile au fost cu mult peste media națională, în alte județe dezvoltarea a încetinint, în timp ce în altele, diferențele în zece ani de zile sunt modeste.

Surprinzător, județul Giurgiu e campionul creșterii PIB-ului pe cap de locuitor în perioada analizată, cu un procent de 188%, o creștere de la 3,6 mii euro la 10,4 mii euro. Topul este completat de județele Mehedinți (170%) și Cluj (156%). Creșteri procentuale importante au mai înregistrat județele Vâlcea (151%), Maramureș (151%), Bihor (149%), Buzău (149%), Tulcea (147%), Covasna (146%) și Vrancea (145%).

În coada acestui clasament, cu cele mai mici creșteri procentuale ale PIB-ului pe cap de locuitor în perioada 2013 – 2023, găsim județele Prahova (93%), Constanța (78%) și Ilfov (75%). Nu mai puțin de 27 de județe și Capitala au înregistrat creșteri ale PIB-ului pe cap de locuitor mai mari decât cea înregistrată la nivel național.

Dâmbovița a înregistrat o creștere similară cu cea de la nivel național. Între cele 13 județe situate sub media națională, în afară de cele din coada topului, găsim județe dezvoltate din punct de vedere economic precum Brașov (126%), Arad (125%), Sibiu (122%) și Timiș (114%).

Dezvoltare la Satu Mare. Cum arată regiunea de nord-vest a țării

La nivel de regiuni statistice de dezvoltare, cea mai mare creștere procentuală a PIB-ului pe cap de locuitor a fost înregistrată în regiunea Nord-Vest (148,5%), fapt de așteptat dacă ținem cont că două dintre cele șase județe ale regiunii, Cluj și Bihor, se află și în topul creșterilor la nivel de județe. La polul opus, cu o creștere procentuala de 113,5%, găsim regiunea de dezvoltare Sud-Est, regiune ce cuprinde județele Constanța, Tulcea, Brăila, Galați, Buzău și Vrancea.

Cu toată creșterea spectaculoasă a regiunii de Nord-Vest, formată din județele Cluj, Sălaj, Bistrița-Năsăud, Satu Mare, Bihor și Maramureș, nivelul PIB-ului pe cap de locuitor prognozat pentru 2023 (15,4 mii euro) e încă sub celelalte două regiuni din Transilvania (15,5 mii euro pentru regiunea Centru și 16,7 mii euro pentru regiunea Vest).

Dezvoltare la Satu Mare – trei județe trag în jos media regională în nord-vestul țării

Practic, trei județe fac ca regiunea de Nord-Vest să nu depășească, ca creștere procentuală, măcar Centrul țării. Este vorba și despre județul nostru, care în ultimul deceniu, între 2013 și 2023 a înregistrat o creștere de 132%, e adevărat, mai mult decât Sălajul, cu o creștere de 131% și Bistrița-Năsăud, care este la coada clasamentului regional, cu 127 de procente.

Dacă vorbim de dezvoltare la Satu Mare, vedem că, în 2013, aveam un PIB pe cap de locuitor de 5,2 mii de euro, iar zece ani mai târziu a ajuns la 12 mii de euro. Și chiar dacă Sălajul a înregistrat o creștere procentuală mai mică decât noi, PIB-ul Sălajului pe cap de locuitor rămâne mai mare, de 12,7 mii de euro, cel puțin așa arată prognoza pentru 2023.

Dacă ne uităm la Cluj, PIB-ul pe cap de locuitor este de 22 de mii de euro, în timp ce Maramureșul are prognozate 12 mii de euro, iar Bihorul e la 13,5 mii de euro. Bistrița-Năsăud, care este la capătul clasamentului în ceea ce privește creșterea procentuală, este la capătul clasamentului și la PIB-ul pe cap de locuitor, 11,6 mii de euro.

Dezvoltare la Satu Mare. Județele cu autostrăzi și drumuri expres se dezvoltă mai repede

Dezvoltare la Satu Mare - Abia a început licitația pentru Drumul Expres Satu Mare - Oar

O echipă de economiști a Facultății de Științe Economice și Gestiunea Afacerilor (FSEGA) a UBB din Cluj au realizat anul trecut o analiză care a arătat că, în general, PIB-ul pe cap de locuitor este cu 25% mai mare în județele care au cel puțin un tronson de autostradă față de județele fără autostradă, iar dacă includem în ecuație și municipiul București, diferența este de +36%. De altfel, Bucureștiul stă atât de bine la creșterea și valoarea PIB-ului pe cap de locuitor încât, dacă ritmurile de creștere se mențin, celelalte județe nu vor putea egala Capitala nici măcar în următorii 30 de ani.

Practic, studiul arată că, în lipsa unei infrastructuri de mare viteză, putem prea puțin vorbi de dezvoltare la Satu Mare.

Dezvoltare la Satu Mare - Județul nostru n-are acces la autostradă și drumuri rapide

Cu zero kilometri de autostradă și un drum expres care abia acum se licitează, nu e de mirare că Satu Mare se află pe la coada clasamentelor regionale, dacă ne uităm la creștere și valoarea PIB-ului pe cap de locuitor. La fel de rău ca noi stau și maramureșenii și bistrițenii. Sălăjenii aveau în 2023 deja acces la peste 15 km de autostradă și drumuri rapide, în timp ce Clujul aproape 80. Județul Bihor investește și el mult în infrastructura rutieră, în 2023 avea deja acces la peste 5 kilometri de autostrăzi și drumuri rapide.

Studenții, viitori potențiali angajați, și infrastructura (nu neaparat în această ordine) sunt de obicei printre primele elemente pe care le enumeră orice investitor când își explică decizia de investiție într-o anumită zonă. Studiul sugerează că, dacă vrem să avem dezvoltare la Satu Mare, trebuie să investim în drumuri de mare viteză, dar și în resursa umană.

Dezvoltare la Satu Mare - Top județe în funcție de creșterea PIB-ului pe cap de locuitor 2013 -2023

 JudeteCrestere
procentuala
1Giurgiu188%
2Mehedinti170%
3Cluj156%
4Valcea151%
5Maramures151%
6Bihor149%
7Buzau149%
8Tulcea147%
9Covasna146%
10Vrancea145%
11Dolj145%
12Teleorman143%
13Iasi142%
14Braila142%
15Arges141%
16Neamt139%
17Alba138%
18Harghita137%
19Gorj135%
20Caras-Severin134%
21Olt134%
22Hunedoara133%
23Bacau132%
24Satu Mare132%
25Salaj131%
26Botosani131%
27Bucuresti130%
28Ialomita130%
29Dambovita129%
30Mures128%
31Bistrita-Nasaud127%
32Brasov126%
33Arad125%
34Suceava124%
35Sibiu122%
36Vaslui121%
37Timis114%
38Galati112%
39Calarasi110%
40Prahova93%
41Constanta78%
42Ilfov75%
sursa: analize economice/Eurostat/Comisia Națională de Prognoză









TagsdezvoltareeconomiePIBPIB pe cap de locuitor
Previous Article

FOTO. Accident cumplit în județul vecin. Impact ...

Next Article

FOTO/VIDEO. Captură uriașă în județul Satu Mare. ...


ARTICOLE SIMILARE

  • LocaleTop News

    FOTO. Green by Gogan, noul cartier din Satu Mare unde îți vei dori să te muți

    decembrie 30, 2021
    By PresaSM
  • LocaleTop News

    TOP. Țările care ajută cel mai mult economia județului Satu Mare. Cei mai importanți parteneri comerciali

    septembrie 28, 2023
    By PresaSM
  • Locale

    FOTOGALERIE. Toate sediile Poliției din județul Satu Mare au fost reabilitate

    decembrie 21, 2023
    By PresaSM
  • LocaleTop News

    TOPUL celor mai mari 25 de firme din județul Satu Mare

    august 7, 2024
    By PresaSM
  • LifeLocaleNationale

    Salariul MINIM ajunge la 3000 de lei (600 euro) în România!

    noiembrie 24, 2022
    By PresaSM
  • Locale

    Forintul, la un nou minim istoric faţă de principalele valute

    iulie 7, 2022
    By PresaSM

Scrie un comentariu

Citește și:

  • LocaleTop News

    FOTOGALERIE. Accident în județ. Impact între un microbuz școlar și un Vw, unii elevi acuză dureri

  • LocalePolitica

    Dr. Cosmin Rațiu vine să vindece Primăria Satu Mare: ”Mă pun în slujba comunității”

  • LocaleTop News

    FOTO/VIDEO. A fost stabilită identitatea fetei (16 ani) scoase din Someș. Crima este exclusă

Autoclass

Înscrieri UVVG

Service auto

servicii juridice

Soluția problemelor tale

restaurantul tău

servicii medicale

servicii electricieni

PresaSM pe Facebook

@presa_sm


© Copyright 2016-2022 PresaSM.ro. Toate drepturile rezervate.
Creat de ottoweb


PresaSM folosește fișiere cookie pentru a ne asigura că îți oferim cea mai bună experiență de navigare.ACCEPTMai multe informații