DRAMATIC. Bărbat omorât pe un câmp din județul Satu Mare

Descoperire șocantă pe un câmp din județul Satu Mare. Potrivit informațiilor obținute de PresaSM, F. Vasile Nicolae, în vârstă de 57 de ani, a fost găsit decedat în extravilanul localității Dobra, comuna Supur.

Omorât de mistrețul pe care-l împușcase

Potrivit primelor cercetări, se pare că bărbatul ar fi fost ucis de către un porc mistreț. Reporterii PresaSM au aflat că victima, care ar fi un pădurar, a deschis focul în direcția animalului, acesta nu a fost răpus, iar mai apoi l-a atacat violent pe bărbat, provocându-i leziuni incompatibile cu viața.

Polițiștii au deschis o anchetă pentru a stabili cu exactitate circumstantele în care s-a petrecut tragedia. Arma a fost deținută în mod legal de către bărbat. Dar se pare că acesta nu avea autorizație pentru vânarea mistreților.

Corpul neinsuflețit a fost depus la Prosectura Spitalului Judetean Satu Mare în vederea efectuării autopsiei. Medicii legiști vor stabili cu exactitate cauzele decesului. Cercetările au fost preluate de către un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Satu Mare. În cauză s-a deschis un dosar de moarte suspectă.

Un alt caz similar

Reamintim faptul că în octombrie 2016, un alt bărbat din județul Satu Mare a avut parte de un sfârșit tragic. Acesta lucra ca și cioban, fiind găsit mort pe raza satului Orbău, pe câmp. Specialiștii din cadrul Inspectoratul Județean de Poliție Satu Mare au concluzionat că Aurel Piroș ar fi fost omorât de mistreți.

Ce spun vânătorii cu experiență

Un vânător cu experiență susține că porcii mistreți nu atacă, de regulă, din senin.

“Mistreţii atacă doar dacă se simt încolţiţi. Masculul dă cu colţii şi taie, în timp ce scoafa muşcă şi zdrobeşte. Am văzut cazuri când scroafa a muşcat capul unui câine şi apoi l-a zdrobit. De obicei mistreţul nu atacă, dar dacă se simte hăituit sau este îngrămădit într-o zonă, atunci se apară atacând. În general mistreţul reuşește să dea doar până la brâul omului. Mai sus, în funcţie şi de mărimea animalului, nu ajunge. Sunt mai rare agresiunile mistreţilor, dar au mai fost astfel de incidente. Atacurile mistreţilor pot avea loc în orice moment, nu există o perioadă anume a anului”, a declarat un vânător.

1 Comment on "DRAMATIC. Bărbat omorât pe un câmp din județul Satu Mare"

  1. Aviz braconierilor !!!

    View Comment

Tu ce părere ai?

Adresa de mail nu va fi publicată. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, alte jigniri sau injurii se vor sancționa cu cenzurarea parțială a comentariului, ștergerea integrală sau chiar interzicerea dreptului de a posta. Site-ul Presasm.ro nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea revine integral autorului comentariului.




Mai multe despre cadavru
ACUZAȚIE. Sătmăreanul Petrică Cuier ar fi fost ucis, susține sora acestuia. A fost găsit spânzurat

Închide