După semnalul PresaSM, licitație dubioasă, de milioane, anulată în județul Satu Mare

Primăria Bârsău, din județul Satu Mare, a inițiat o licitație potrivit căreia se avea în vedere asfaltarea a circa opt kilometri de drum pe raza comunei. Nimic deosebit până aici. Semnul mare de întrebare s-a pus când  a venit vorba despre valoarea lucrărilor de proiectare.

Dacă valoarea lucrărilor de execuție era de de 14.807.822 lei, valoarea licitată a lucrărilor de proiectare și asistență tehnică  a fost prevăzută la valoarea de 1.232.685 lei. Reporterii PresaSM au consulat un specialist în acest domeniu, care a precizat că, în mod normal, valoarea unei astfel de lucrări de proiectare s-ar putea realiza la un nivel de circa 100.000 de lei, maxim 200.000 de lei. Nicidecum la 1,2 milioane de lei.

Pe cale de consecință, la cinci zile după semnalul de alarmă tras de PresaSM, procedura a fost anulată în data de 8 octombrie. Prezentăm decizia autorităților:

”Abateri grave de la prevederile legislative afecteaza procedura de atribuire sau este imposibila incheierea contractului. Conform art. 212 alin. (2) din Legea 98/2016, se dispune anularea procedurii. Aceasta va fi reluata dupa rezolvarea tuturor neconformitatilor din documentatia tehnica de atribuire, in vederea asigurarii principiilor statutate la art. 2 alin. (2) din aceslasi act normativ”. 


Reamintim că în urmă cu câteva săptămâni, Guvernul și Comisia Națională de Prognoză au anunțat că au acceptat 116 proiecte, în valoare totală de peste 2,3 miliarde de lei, destinate micilor proiecte de investiții. Pe listă se află și unități administrative din Satu Mare. Vorbim despre comunele Bârsău, Supur sau Craidorolț.

Finanțările vin pentru mici proiecte în domenii precum sănătate, mica infrastructură, educație și cercetare. În total, 90 de proiecte au fost câștigate de primari ai partidului aflat la guvernare și doar 14 de edilii PNL.

Nu este pentru prima dată când fostul Guvern a fost acuzat că favorizează proiectele edililor PSD și pe cele ale primarilor din partidele coaliției. Partidul Național Liberal, inclusiv prin reprezentanții de la Satu Mare, au tras un semnal de alarmă cu privire la modul în care sunt alocați banii de investiții.

Fii primul care comentează! despre "După semnalul PresaSM, licitație dubioasă, de milioane, anulată în județul Satu Mare"

Tu ce părere ai?

Adresa de mail nu va fi publicată. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, alte jigniri sau injurii se vor sancționa cu cenzurarea parțială a comentariului, ștergerea integrală sau chiar interzicerea dreptului de a posta. Site-ul Presasm.ro nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea revine integral autorului comentariului.




Mai multe despre asfaltare
FOTO/VIDEO. Doi sătmăreni repară singuri un drum comunal. Sătui să aștepte după autorități

Închide