E clar! Primarii și unii șefi de organizații vor schimbarea conducerii PNL Satu Mare

E clar! O parte importantă din primarii PNL, respectiv președinți ai organizațiilor de tineret și de seniori, vor o schimbare la vârful Organizației Județene Satu Mare a PNL. În acest sens s-au adunat astăzi, într-o conferință de presă, pentru a-l susține pe Adrian Cozma pentru funcția de președinte al PNL Satu Mare.

Mai exact, au fost prezenți primarul comunei Păulești, Zenoviu Bontea, primarul comunei Pișcolt, Cosmin Varga, primarul comunei Călinești-Oaș, Dinu Birtoc, primarul comunei Santău, Marinel Rotar,  președintele Organizației de seniori a PNL, Petrică Silaghi, respectiv președintele Organizației de tineret a PNL, Cristian Beseni.

Adrian Cozma a spus că este nevoie de o reformă în rândul PNL, care să dea un semnal de recredibilizare a partidului. Acesta a declarat că se bucură că are alături priamri, președinți de organizații și oameni de afaceri care au reușit să performeze atât în plan politic cât și profesional.

”Am acceptat această propunere văzând că este nevoie de o reformă, de o nouă forță politică în interiorul partidului, dar nu numai, și, de asemenea, suntem datori să dăm un semnal de unitate, de reconstrucție, de recredibilizare a PNL. (…) Am alături primari, dar și oameni care au demostrat atât pe plan politic cât și profesional. Nu este o echipă a mea, este o echipă a Partidului Național Liberal. Nu este vorba de a susține pe cineva anume, ci niște principii foarte clare care să dea o altă față Partidului Național Liberali pe care suntem datori să o prezentăm”, a spus Adrian Cozma.

Acesta a mai declarat că electoratul de dreapta ar avea așteptări mari de la PNL, iar acest lucru nu se poate face decât cu o nouă echipă.

”Electoratul de dreapta are așteptări și ne-a dat un semnal cât se poate de clar și ferm la alegerile parlamentare. Rezultatele nu sunt deloc lăudabile. Și tocmai acest lucru ne determină să fim conștienți că este nevoie de o reformă. Vrem să oferim o alternativă credibilă la ceea ce reprezintă celelalte partide astăzi la Satu Mare, și aici nu mă refer neapărat la PSD, ci la toate partidele, și dorim să venim cu proiecte care să genereze modernizarea municipiului și județului Satu Mare”, a conchis Adrian Cozma.

Conferința de alegeri la nivel județean va avea loc în data de 27 aprilie. În ceea ce privește posibilii contracandidați, se vorbește despre fostul prefect Radu Bud, consilierul local Adrian Albu și deputatul Romeo Nicoară.

 

 

1 Comment on "E clar! Primarii și unii șefi de organizații vor schimbarea conducerii PNL Satu Mare"

  1. La tineret este o singura persoana , Valer , la pensionari este o singura persoana , Silaghi . Mare grup are Cozma

    View Comment

Tu ce părere ai?

Adresa de mail nu va fi publicată. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, alte jigniri sau injurii se vor sancționa cu cenzurarea parțială a comentariului, ștergerea integrală sau chiar interzicerea dreptului de a posta. Site-ul Presasm.ro nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea revine integral autorului comentariului.




Mai multe despre PNL
REVOLUȚIE în PNL Satu Mare. Primarii strâng rândurile în jurul lui Adrian Cozma

Închide