E legal, dar aberant. Sătmărean pus la plată pentru accidentul provocat de alt șofer

Un sătmărean, în vârstă de circa 50 de ani, a trecut printr-o experiență care subliniază aberațiile din actuala legislație referitoare la asigurarea obligatorie auto.

Acesta a povestit pentru PresaSM că i-a dat mașina personală nepotului, ca să facă o tură prin municipiul Satu Mare. Din păcate, acesta nu a păstrat distanța în mers față de un autoturism aflat în fața lui, intrând în coliziune. După intervenția poliției, paguba a fost stabilită la 400 de lei. Până aici nimic anormal.

Doar că proprietarul mașinii s-a dus să își facă asigurarea obligatorie și a avut o surpriză de proporții. În loc de 300 de lei i s-a cerut 1.200 de lei! Motivul?! Are în istoric un accident rutier. Mai mult, incidentul a fost catalogat drept unul grav. De unde și această majorare de PATRU ori.

Și vorbim aici despre un șofer care deține TOATE categoriile de permis și care nu a avut un incident rutier în cei 23 de ani de când conduce!

Sătmăreanul se întreabă cum este posibilă o astfel de situație (cu toate că este legală) în care el trebuie să plătească pentru greșeala altui șofer?! Unde este cauzalitatea dintre culpa efectivă și aplicarea majorărilor?!

Se pregătește modificarea legii

Se pregătesc reguli noi pentru şoferi. Poliţa RCA ar putea fi făcută direct pe numele şoferului şi nu pe cel al proprietarului. Este o modificare propusă de Consiliul Concurenţei, care vrea să armonizeze legea românească cu normele europene.

Măsura i-ar afecta în principal pe şoferii tineri, care şi-au înmatriculat maşina pe numele părinţilor sau bunicilor pentru a plăti mai puţin.

Ce spune legea

Potrivit avocatnet.ro, asigurarea RCA se face în legătură cu mașina, nu cu șoferul, după cum rezultă din tot ansamblul Legii nr. 132/2017. Din perspectiva celui păgubit, care trebuie să primească despăgubirea de la asigurătorul celui vinovat de accident, nu are importanță cine era la volan la momentul accidentului. În lege se specifică faptul că despăgubirile se plătesc “și în cazul în care conducătorul vehiculului, răspunzător de producerea accidentului, este o altă persoană decât asiguratul”.

Actul definește asiguratul astfel: “proprietarul sau utilizatorul unui vehicul sau unui tramvai a cărui răspundere civilă delictuală este preluată contractual de un asigurător RCA”. Același act ne explică însă și cine este utilizatorul: “persoană fizică sau juridică, căreia proprietarul vehiculului îi acordă dreptul de folosință asupra acestuia, pe o anumită perioadă, în baza unui contract de închiriere, contract de leasing sau alt act întocmit în condițiile legii”.

Ca să ilustrăm cel mai simplu situația utilizatorului, ne putem gândi că proprietarul mașinii este o firmă, iar utilizatorul este unul dintre angajații care conduce mașina respectivă în mod curent. Dar chiar și dacă mașina e condusă de altă persoană decât proprietarul sau utilizatorul, despăgubirile tot se plătesc celui prejudiciat.

Fii primul care comentează! despre "E legal, dar aberant. Sătmărean pus la plată pentru accidentul provocat de alt șofer"

Tu ce părere ai?

Adresa de mail nu va fi publicată. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, alte jigniri sau injurii se vor sancționa cu cenzurarea parțială a comentariului, ștergerea integrală sau chiar interzicerea dreptului de a posta. Site-ul Presasm.ro nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea revine integral autorului comentariului.




Mai multe despre Județul Satu Mare
Un fost șef din Poliția Satu Mare a intrat în politică. Direct la vârf, printre alți generali

Închide