FOTOGALERIE. E oficial! Poate începe construcția Shopping City-ul celor de la NEPI

Primarul municipiului Satu Mare, Kereskenyi Gabor, a declarat astăzi că s-a dat undă verde investiției celor de la New Europe Property Investments (NEPI) pentru a construi viitorul Shopping City. Astăzi s-a semnat un schimb de teren, după care Comisia Tehnică de Urbanism a dat undă verde construcției.

”Astăzi am semnat schimbul de teren cu grupul NEPI, în vederea demarării investiției de mega-mall în municipiul Satu Mare. Totodată, Comisia Tehnică de Urbanism a dat undă verde proiectului”, a declarat Kereskenyi Gabor.

Ceea ce înseamnă că investitorul se va apuca de construcția efectivă după ce Planul Urbanistic Zonal va trece de votul Consiliului Local, ceea ce este o simplă formalitate. De altfel, primarul Kereskenyi Gabor a declarat că Planul Urbanistic Zonal va ajunge pe masa consilierilor locali în ședința din 25 mai.

Shopping City Satu Mare va fi construit pe un teren de aproximativ 6 hectare, iar la finalizarea dezvoltării sale de la finalul anului viitor, le va oferi vizitatorilor o parcare generoasă de aproximativ 1.000 de locuri. Parcarea va fi dispusă pe 2 niveluri, iar vizitatorii vor avea la dispoziție și o rampă de acces rapid, ce le va facilita accesul.

Cu o suprafață închiriabilă de aproximativ 28.000 de metri pătrați, Shopping City Satu Mare va deveni principala destinație regională de shopping și petrecere a timpului liber. În urma unei investiții de aproximativ 40 de milioane de euro, cea mai mare din ultimii ani din Satu Mare, centrul comercial va aduce publicului din regiune un mix complet de shopping și divertisment, cu branduri naționale și internaționale, un hipermarket, un cinema ultra-modern şi un food-court cu restaurante, cafenele şi locații fast-food pentru toate categoriile de public.

Centrul comercial va fi aliniat celor mai înalte standarde, continuând rețeta de succes aplicată de NEPI în cazul tuturor centrelor comerciale lansate până acum.

Centrul comercial va pune la dispoziția vizitatorilor săi o ofertă completă de branduri de modă și frumusețe, de renume local și international, ce vor asigura cea mai avansată experiență de shopping din zonă și vor oferi o diversitate de produse pentru toate categoriile de public.

Shopping City Satu Mare va completa oferta de agrement a orașului, adaugând o locație comercială cu multiple opțiuni de relaxare și petrecere a timpului liber, printre care și un cinematograf modern, dotat cu cele mai noi tehnologii ce vor oferi vizitatorilor oportunitatea de a viziona cele mai recente și populare producții cinematografice.

De asemenea, centrul comercial va beneficia de un food court generos cu o zonă specială de terasă și o diversitate de restaurante, locații fast food și cafenele pentru toate gusturile.

În completarea lucrărilor la construcția centrului comercial, NEPI își propune să realizeze și o serie de îmbunătățiri în infrastructură, prin construirea unui sens giratoriu, prin amenajarea a două străzi adiacente centrului comercial (strada Digului și strada Dunării), cât și printr-o contribuție la realizarea unei pasarele pietonale peste Someș, care va facilita tranziția între cele două părți ale orașului.

1 Comment on "FOTOGALERIE. E oficial! Poate începe construcția Shopping City-ul celor de la NEPI"

  1. Proiectul nu e sensibil la Somes și zona verde. Extrem de insensibil.

    View Comment

Tu ce părere ai?

Adresa de mail nu va fi publicată. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, alte jigniri sau injurii se vor sancționa cu cenzurarea parțială a comentariului, ștergerea integrală sau chiar interzicerea dreptului de a posta. Site-ul Presasm.ro nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea revine integral autorului comentariului.




Mai multe despre NEPI
FOTOGALERIE. Oficialii NEPI, pentru PresaSM: Shopping City se va construi din acest an

Închide