Eliberat de judecătorii din Satu Mare, un tânăr s-a plimbat drogat, fără permis, la volanul unei maşini furate

Un tânăr, în vârstă de 25 ani, din Oşorhei, a ajuns în arestul Poliţiei după ce a fost prins pe DN1, drogat, fără permis, la volanul unei maşini furate.

Tânărul, despre care BIHOREANUL a aflat că se numeşte Răzvan Ionuţ Tăut-Mleşniţă, a fost oprit de poliţiştii rutieri din Aleşd miercuri seara, cu puţin înainte de ora 20, în timp ce se plimba pe DN1, în Tileagd, la volanul unei maşini care fusese reclamată furată cu o seară mai devreme în Oradea.

În urma verificărilor, agenţii au constatat că tânărul nu are permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule şi, mai mult, şoferul părea drogat, motiv pentru care a fost condus la spital, unde i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii prezenței în organism a substanțelor cu efect psihoactiv.

Între timp, din cercetările efectuate de polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Bihor s-a stabilit că Tăut-Mleşniţă a furat maşina marţi seara, în jurul orei 23.00, iar apoi s-a plimbat cu ea, întâi prin Oradea, iar apoi şi prin judeţ, până a doua zi când a fost oprit de poliţiştii rutieri din Aleşd.

Autoturismul a fost restituit proprietarului, iar tânărul a fost reţinut pentru 24 ore. Joi, la solicitarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, Tăut-Mleşniţă a fost arestat preventiv 30 de zile, pentru conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere, conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe și furt calificat în scop de folosință.

Răzvan Ionuţ Tăut-Mleşniţă a ieşit din Penitenciarul Satu Mare la sfârşitul lunii iulie, fiind eliberat condiţionat după ce şi-a ispăşit o parte din pedeapsa de 5 ani şi 1 lună de închisoare.

Ca să-şi procure bani pentru droguri, în 2016 acesta a furat cardul de salariu al colegului său de muncă, iar apoi i-a luat banii din cont. Totodată, în perioada februarie – mai 2016, tânărul a comis mai multe spargeri de locuinţe şi spaţii comerciale împreună cu Igor Dumitru Lungu, 24 ani, şi el consumator de etnobotanice, dar şi dealer. Cei doi au provocat atunci un prejudiciu de aproximativ 52.000 lei, între păgubiţi numărându-se şi Centrul de Transfuzie Sanguină Bihor.

SURSA: ebihoreanul.ro

Fii primul care comentează! despre "Eliberat de judecătorii din Satu Mare, un tânăr s-a plimbat drogat, fără permis, la volanul unei maşini furate"

Tu ce părere ai?

Adresa de mail nu va fi publicată. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, alte jigniri sau injurii se vor sancționa cu cenzurarea parțială a comentariului, ștergerea integrală sau chiar interzicerea dreptului de a posta. Site-ul Presasm.ro nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea revine integral autorului comentariului.




Mai multe despre drogat
Razii masive în județ! Sătmărenii au revenit din Occident, cu tot cu droguri

Închide