Eveniment UNIC! PRIMUL producător de vopsele 100% sătmărene SPRIJINĂ artiștii sătmăreni


Muzeul de Artă va găzdui sâmbătă, 8 octombrie, de la ora 14.00, un eveniment unic pentru județul Satu Mare, intitulat ”Tablou aniversar” . Este vorba despre o expoziție de artă al unor tineri artiști sătmăreni, care vor picta și în timp real cu vopselele lavabile produse în județul Satu Mare de către firma Lebăda. În cadrul manifestării vor mai fi momente de muzică live, photobooth și multe alte surprize.

Astfel, șapte elevi ai Liceului de Artă ”Aurel Popp” din municipiul Satu Mare vor fi ajutați să își expună măiestria în cadrului acestui eveniment. Este vorba despre artiștii Andrei Grigoreț, Evelyn Bócsi, Mark Matei, Erdei Máté, Bartos Hilda, Marius Ghita, Barta Petra.

img_5961

Cristian Pașca, manager Lebăda (foto – stânga), alături de tinerii artiști sătmăreni

Cristian Pașca – manager Lebăda – spune că cea mai bună manieră de a marca împlinirea a 25 de ani de existență a firmei pe care o reprezintă este aceea de a susține tinerii artiști, care sunt la început de carieră.

”Lebăda împlinește în acest an un sfert de secol de existență. Care a însemnat un început greu, dar extrem de frumos, și o dezvoltare continuă. Le mulțumim tuturor celor care au fost alături de noi. Și cum puteam să răsplătim mai bine societatea sătmăreană dacă nu prin susținerea valorilor, în special a tinerilor artiști?! Noi știm cât este de important să dezvolți orice segment al societății. Considerăm că întreaga noastră experiență de 25 de ani trebuie să o punem în slujba oamenilor. Să răsplătim încrederea pe cere ne-au acordat-o și nouă. Și asta și facem! Pentru că doar împreună, cu toții, putem să reușim”, a spus Cristian Pașca.

invitatie-lebada

Familia Pașca – proprietarii firmei Lebăda – au pus bazele Fabricii de vopsele ”Lebăda” de la Valea Vinului. O investiției sută la sută autohtonă, care produce vopsele în județ, cu angajați sătmăreni!

Aici, formulele vopselelor ”Faur” și ”Elfeinbein” – vopsea premium – sunt proiectate și perfecționate în laboratorul chimic al fabricii și sunt produse cu utilaje de mare performanţă.

Mai mult decât atât, conducerea Lebăda angajează tineri de perspectivă, tocmai pentru a le oferi o șansă. Dar și pentru a aduce o nouă viziune dezvoltării produselor. Demersul asigură îmbunătățirea continuă a vopselelor produse la Valea Vinului.



Fii primul care comentează! despre "Eveniment UNIC! PRIMUL producător de vopsele 100% sătmărene SPRIJINĂ artiștii sătmăreni"

Tu ce părere ai?

Adresa de mail nu va fi publicată. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, alte jigniri sau injurii se vor sancționa cu cenzurarea parțială a comentariului, ștergerea integrală sau chiar interzicerea dreptului de a posta. Site-ul Presasm.ro nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea revine integral autorului comentariului.




Mai multe despre Lebăda
PREMIERĂ. Pictură realizată de un OLIMPIC cu PRIMELE vopsele produse 100% în județul Satu Mare (FOTO&VIDEO)

Închide