Federația Elevilor: Guvernul preferă baronii locali. Lipsă totală de interes față de educație

Federația Elevilor trage un semnal de alarmă cu privire la ultimele acte normative adoptate de Guvern. Prin două OUG-uri, spun elevii, Executivul demonstrează că preferă baronii locali și manifestă o lipsă totală de interes față de educație. Guvernul nu a făcut până acum precizări cu privire la modul în care va garanta dreptul egal la învățătură. 

Federația Elevilor condamnă ultimele acte normative adoptate de către Guvern.

“Federația Elevilor din România condamnă adoptarea proiectului de Ordonanță de Urgență de către Guvernul Dăncilă și privarea elevilor de dreptul lor la transport redus și decontarea navetei în favoarea satisfacerii baronilor locali și a transportatorilor,” se arată într-un comunicat transmis de Federație.

Practic, spun elevii, la presiunea social democratului Marian Oprișan, Consiliile Județene au solicitat, iar Guvernul a acceptat, ca autoritățile județene să fie scutite de a acorda reduceri elevilor și de a acorda abonamente cu tarife preferențiale pentru elevi, în vederea decontării navetei.

“Guvernul României a adoptat o ordonanță de urgență prin care a eliminat transportul în trafic județean din sfera serviciilor publice, făcând să dispară obligațiile (de serviciu public) transportatorilor de a acorda reduceri elevilor și de a acorda abonamente cu tarife preferențiale pentru elevi, în vederea decontării navetei,” se arată în comunicatul de presă.

Atenția acordată de Guvern pensiilor speciale ale aleșilor locali atestă, spun elevii, că guvernanții sunt mai preocupați de baronii locali decât de educație.

“În aceeași ședință de Guvern a fost adoptat, prin ordonanță de urgență, Codul Administrativ, act normativ ce prevede pensii speciale pentru aleșii locali. În acest sens, dorim să tragem un semnal de alarma asupra lipsei totale de interes a Guvernului față de educația din România, acesta preferând să trateze baronii locali ai partidului cu mai multă atenție decât chiar pe elevii acestei țări,” spun elevii.

Pentru apărarea drepturilor, elevii iau în calcul inclusiv o acțiune în instanță.

Elevii au toate șansele să câștige un eventual proces având în vedere că, în lipsa unei noi reglementări care să vină din partea Executivului și care să garanteze decontarea navetei, Guvernul încalcă Legea Educației care garantează dreptul egal la învățătură.

Elevii, preocupați de rata abandonului școlar

Unul dintre argumentele prezentate de elevi este cel legat de abandonul școlar. Fără reducerile pentru navetă, numărul celor care renunță la școală ar putea fi în creștere.

Datele furnizate de Salvați Copiii în 2018 arată la nivel naţional, rata de părăsire timpurie a şcolii este de 26,6% în zonele rurale. Tot mai multe școli din zona rurală au fost închise din cauza numărului mic de elevi, iar copii rămași sunt obligați să facă naveta, bazându-se de cele mai multe ori pe abonamentele la transportul intrajudețean.

Fii primul care comentează! despre "Federația Elevilor: Guvernul preferă baronii locali. Lipsă totală de interes față de educație"

Tu ce părere ai?

Adresa de mail nu va fi publicată. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, alte jigniri sau injurii se vor sancționa cu cenzurarea parțială a comentariului, ștergerea integrală sau chiar interzicerea dreptului de a posta. Site-ul Presasm.ro nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea revine integral autorului comentariului.




Mai multe despre Guvernul României
Cum ar putea unele primării din județul Satu Mare să pună lacătul pe ușă

Închide